Silvia a ajuns în 2016 în Marea Britanie, în orașul Wolverhampton. Spune că deși s-a dus în străinătate cu mari speranțe, nu prea reușește să strângă bani, pentru că viața este evident mai scumpă și mai mult decât atât, apar deseori diverse cheltuieli, unele necesare, iar altele doar simple mofturi.
Cu ce speranțe ai ajuns în Marea Britanie?
Am venit pentru că iubitul meu era deja aici și ne-am gândit că în doi vom câștiga mult mai bine și vom putea strânge bani într-o perioadă scurtă pentru planuri personale. Din nefericire, banii nu se strâng atât de ușor chiar dacă la o primă vedere salariul este mare față de cel din România.
S-a schimbat ceva între timp?
M-am schimbat eu, în primul rând. Cu salariul de România mă limitam și îmi și puneam de-o parte pentru zile negre. Aici, cât am, atât cheltuiesc. Trimit în țară pentru diferite cheltuieli, dar nu mă motivez să pun de-o parte pentru că mereu se ivește câte un moft. M-am schimbat și din alte puncte de vedere din cauza vieții de aici. Fiind departe de casă și văzând că nu am nimic investit sunt mult mai frustrată. Nu sunt singură. Cuplurile și bărbații veniți aici fără femei, NU strâng bani. Doar fetele venite singure, strâng.
Se simte discriminarea în Marea Britanie?
Da, clar. Englezii, sunt rasiști și xenofobi, dar mai mult, char ei recunosc faptul că nu ne văd bine. E chiar real ce văd ei, până la urmă. Aici sunt multe prostituate, bărbați cu cazier și bărbați cu vicii. Intelectul multora de aici este limitat la un barbeque cu două fripturi de porc și o pulpă de pui, neapărat în timpul unui live pe facebook, cu fundal muzical foarte stilizat în versuri.
Ai întâmpinat probleme din cauza că ești româncă?
Am întâmpinat probleme pentru că așa sunt ei de fel, niște falși dar astea sunt normale. Am ajuns să le văd ca pe ceva natural. Așa sunt și ei între ei. Probleme am avut doar la locul de muncă. Sunt foarte mulți care nu înțeleg deloc engleza, iar de vorbit nici nu se pune problema. Ei sunt cei care au foarte mari probleme. Este o formă de sclavism, aici, ascunsă în spatele unor reguli interne, împotriva căreia nu ai cum să lupți pentru că nu încalcă legea, ci doar moralitatea, iar omul nostru venit de la 100 de lei munciți cu ziua, oricum tace, pentru că i se pare un vis faptul că are dintr-o dată, 6000 lei/luna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News