Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ion Paladi și Nicolae Botgros au primit harta României Mari în timpul concertului
WhatsApp
În fața a peste 4.000 de spectatori, cei doi cântăreți basarabeni au pledat la București pentru reîntregirea României, la îndemnul liderului unionist George Simion.
 George Simion, încadrat de Ion Paladi (st.) și Nicolae Botgros (dr.) în timpul spectacolului folcloric „La frați nu se pun hotare”

Recent a avut loc la Sala Palatului din București concertul de muzică populară cu titlul „La frați nu se pun hotare”, avându-i cap de afiș pe artiștii Ion Paladi și Nicolae Botgros, originari din Republica Moldova. Concertul a fost prilejuit de Ziua Unirii Basarabiei cu România, declarată sărbătoare națională în România începând cu 2017 și celebrată în fiecare an pe data de 27 martie.

România Mare, în vechile hotare

În timpul recitalului, organizatorii l-au invitat pe scenă pe activistul civic George Simion, președintele asociației non-guvernamentale Acțiunea 2012, care militează pentru unirea României cu Republica Moldova. Acesta a ținut un scurt discurs aducându-le aminte spectatorilor că ne aflăm în anul centenarului Marii Uniri din 2018 și le-a oferit artiștilor o hartă de perete a României Mari.

Reacții mixte față de Pomohaci

La concertul de la Sala Palatului a avut un recital în finalul reprezentației controversatul interpret Cristian Pomohaci, fost preot ortodox îndepărtat din rândurile clerului la finele anului trecut, prin decizia Sinodului Mitropoliei Ardealului. Unii spectatori au părăsit sala de concert în semn de protest față de apariția lui Pomohaci, în timp ce alții i-au oferit buchete de flori.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cultura Vezi toate articolele
pixel