Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Hepatita acută pediatrică misterioasă ar putea fi provocată de COVID. OMS: "Adenovirusul este o ipoteză posibilă"
WhatsApp
Alarma continuă să crească în întreaga Europă, după ce în Marea Britanie au fost înregistrate peste 100 de cazuri. Oamenii de știință studiază corelațiile dintre boală și Covid. OMS confirmă cercetările britanicilor. 

Hepatita acută pediatrică continuă să provoace îngrijorări în Europa, Israel și SUA, pe măsură ce numărul cazurilor depistate crește. Cu aproape 170 de cazuri confirmate, investigațiile continuă pentru a afla care sunt cauzele acestui fenomen, pe care oamenii de știință încă nu-l pot explica. Iar lista țărilor afectate continuă să crească, pe lista alăturându-se Regatul Unit, Spania, Danemarca, Irlanda, Italia și Olanda. Nimeni nu este ocolit. Potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății), există peste 150 de pacienți în zece țări, în principal în Europa. Israelul are în prezent 12 și 9 în Statele Unite. 

Alarmă de Hepatită acută pediatrică

 

Originea acestor inflamații hepatice grave rămâne încă de determinat, dar din studiile britanice, sosesc cercetări care emit ipoteza că ar putea exista o corelație cu Covid.

Această "creștere din ce în ce mai mare a numărului de copii cu hepatită bruscă este neobișnuită și îngrijorătoare", explică Zania Stamataki de la Universitatea din Birmingham. Copiii afectați de hepatita acută au vârste cuprinse între o lună și 16 ani, dar majoritatea au sub 10 ani și mai mulți au chiar sub 5 ani.

Cauza infecțioasă rămâne deocamdată printre cele mai probabile, dar nu a fost identificată nicio legătură comună cu alimente contaminate sau substanțe toxice. "Investigațiile continuă în toate țările care raportează cazuri. În prezent, cauza exactă a hepatitei rămâne necunoscută”, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).

ECDC: "Nu trebuie să vă alarmați"

 

Cercetătorii încearcă să descopere cauzele, dar între timp, încearcă să nu creeze panică.

"Întotdeauna trebuie să iei lucrurile în serios și să privești cu atenție, dar nici nu trebuie să înnebunim pentru că nici măcar nu știm de unde provine", a declarat Yazdan Yazdanpanah, șeful departamentului de boli infecțioase de la spitalul Bichat din Paris și membru al Consiliului Științific Francez, într-un interviu recent pentru Express.

De ce este acest fenomen neobișnuit?

 

Hepatita este o inflamație a ficatului, ca reacție la viruși, toxine (medicamente, otrăvuri etc.), boli autoimune sau genetice. Adesea benignă, principalele sale simptome - febră, diaree, dureri de stomac, icter - rămân slabe. Mai rar, ele pot duce la insuficiență renală.

Faptul că unele tipuri de hepatită afectează copiii mici, cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani, îi surprinde și mai mult pe specialiști, la fel ca și necesitatea, în unele cazuri, a unui transplant. Iar virușii obișnuiți care provoacă hepatita virală acută (de la A la E) nu au fost depistați în niciunul dintre cazuri, au precizat ECDC și OMS.

Hepatita acută pediatrică și Covid

 

Așadar, încă zero certitudini asupra cauzelor. O anchetă internațională este în curs de desfășurare și deocamdată cercetătorii navighează în marea de ipoteze. Însă, cazurile de hepatită acută la copii care se înmulțesc în Europa, potrivit unor oameni de știință britanici, ar putea să fie legate de Covid.

Corelația cu adenovirusurile

 

Pentru moment, cazurile de hepatită acută la copii nu par să aibă legătură cu virusurile hepatitice aflate deja în circulație. Cu toate acestea, în rândul specialiștilor britanici crește convingerea că aceste cazuri sunt provocate de adenovirus, un virus tipic care provoacă simptome respiratorii (bronșită, faringită etc.), oculare (conjunctivită) și tulburări digestive (gastroenterită).

Transmiterea are loc pe cale fecal-orală sau respiratorie, cu vârfuri epidemice deseori iarna și primăvara, și mai des în colectivități (grădinițe, școli etc.). Majoritatea oamenilor sunt infectați înainte de vârsta de 5 ani.

Cercetările americane susțin că una dintre cauze poate fi carantina din ultimii doi ani

 

Acum, potrivit "The I" (noua versiune a cotidianului The Independent), corelația cu pandemia ar putea fi găsită în expunerea scăzută a populației, și mai ales a copiilor, la virușii frecvenți, din cauza carantinei din ultimii doi ani. Prin urmare, închiderea cu limitări la ieșiri, potrivit cercetătorilor de peste ocean, ar fi însemnat că cei mici nu au dezvoltat un sistem de imunitate puternic.

Astfel, odată reveniți în societate, la școală, sport și petreceri, sistemele imunitare ale celor mici au fost prea scăzute pentru a putea face față virușilor, după doi ani de izolare forțată în casă. Potrivit acestui studiu, expunerea mai rară la adenovirusuri ar fi putut fi una dintre cauzele principale ale exploziei cazurilor de hepatită acută la copii, atât de mult încât până acum cel puțin unul din zece a avut nevoie de un transplant pentru a supraviețui.

Hepatita acută pediatrică și vaccinul anti-Covid

 

Cealaltă presupunere a comunității științifice engleze se referă la o posibilă modificare a genomului adenovirusului (utilizat și pentru vaccinurile anti-Covid, cum ar fi AstraZeneca și Sputnik) în urma unei infecții cu coronavirus, care ar fi contribuit la generarea tulpinii a cazurilor de hepatită acută.

Prin urmare, ipotezele includ și posibilitatea unei legături cu Covid-19, care încă circulă. Covid-19 a fost detectat la 20 dintre copiii testați. Iar alți 19 copii au prezentat o coinfecție cu Covid și un adenovirus.

Dar "dacă aceste hepatite provin de la Covid, ar fi surprinzător să nu le vedem mai larg răspândite, având în vedere circulația mare a Sars-Cov2", a remarcat Graham Cooke.

Deocamdată, un eventual rol al vaccinurilor anti-Covid ar putea fi exclus. Marea majoritate a copiilor nu au fost vaccinați, precizează OMS. În orice caz, însă, oamenii de știință par să fie siguri de un lucru: hepatita acută nu pare să aibă nicio legătură cu vaccinurile Covid, întrucât dintre cei 108 copii afectați de boală în Marea Britanie niciunul nu fusese vaccinat (în Marea Britanie se vaccinează începând cu vârsta de 12 ani). 


Pierpaolo Sileri: „Există încă puține cazuri, motiv pentru care nu se știu prea multe"

 

"Nu există nicio corelație cu noul coronavirus și nici cu vaccinul Covid. Ipoteza cea mai probabilă pare a fi o posibilă infecție cu adenovirus, care în mod normal nu provoacă hepatită, dar care, poate în combinație cu o altă infecție sau cu alți factori, provoacă leziuni hepatice severe care pot duce la hepatită. Există încă puține cazuri, motiv pentru care nu se știu prea multe", clarifică acest lucru subsecretarul italian de stat pentru sănătate, Pierpaolo Sileri.

"Nu a fost vorba de vaccinul împotriva Covid-19, nu există un vaccin pentru copiii sub 5 ani. În Marea Britanie nu îi vaccinează sub 10 ani - a remarcat Sileri - nu există nicio corelație cu vaccinul sau cu virusul. În majoritatea cazurilor a fost identificată o pozitivitate la adenovirus, dar acest lucru nu este suficient pentru a stabili o relație".

Dar Sileri ține să nu alarmeze părinții: „În Italia avem aproximativ zece rapoarte, s-a făcut un transplant și trei cazuri sunt confirmate ", dar " aveți grijă să credeți că fiecare caz de hepatită la copii este de origine necunoscută, pentru că, îndiferent dacă este rară, această boală a existat și înainte" .

Astfel, la Radio InBlu2000, subsecretarul de stat la Sănătate Pierpaolo Sileri, a adăugat: "cazurile suspecte de hepatită acută vor fi probabil supraestimate în comparație cu cele reale. Atenție deci la creșterea raportărilor, dar apoi multe vor fi eliminate din calculul final".

Raportul OMS

 

Astăzi a venit și confirmarea OMS. Necunoscutele despre hepatita acută la copii care au dus la 169 de cazuri oficiale contabilizate de OMS, 17 transplanturi și o victimă, sunt încă multe și nu există încă un răspuns oficial la cea mai importantă întrebare, și anume „Ce a provocat această urgență?”.

Dar se întărește, cu precauția cuvenită, prin cuvintele oficiale ale unui raport de actualizare a situației al Organizației Mondiale a Sănătății, ipoteza unui rol important jucat de un adenovirus.

"Adenovirusul este o ipoteză posibilă", scrie OMS, adăugând că investigațiile sunt în curs de desfășurare și detaliind raționamentul care a dus la această concluzie care așteaptă verificări suplimentare. 

„Cu toate acestea, datorită îmbunătățirii testelor de laborator pentru adenovirusuri, acest lucru ar putea reprezenta identificarea unui rezultat rar existent care apare la niveluri nedetectate anterior și care este acum recunoscut datorită creșterii numărului de teste", conchide Organizația Mondială a Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel