Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Guvernul sprijină învățământul în limba română din Ucraina. DRP, anunț privind acordarea de burse elevilor și profesorilor
WhatsApp
Guvernul României, prin intermediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, continuă să sprijine învățământul în limba română din Ucraina, prin acordarea de burse de studiu elevilor etnicilor români cu domiciliul în Ucraina, sprijin financiar pentru cadrele didactice care predau limba română sau în limba română în Ucraina și burse de studiu studenților care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română din Ucraina.
Elevii unei școli din comuna Mahala, regiunea Cernăuți (Foto: Agerpres)

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță deschiderea procesului de selecție a asociațiilor, fundațiilor și a altor organizații nonguvernamentale în vederea derulării Programului Susținerea educației în limba română în Ucraina, incluzând 3 componente:

(1) acordare de burse elevilor etnici români înscriși în clasele I-VIII în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română, în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/elev;

(2) acordarea de sprijin financiar către cadrele didactice care predau limba română sau în limba română la toate nivelurile de învățământ public, în anul școlar 2023-2024, cuantumul sprijinului fiind de 2.000 de lei/cadru didactic;

(3) acordare de burse studenților care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română de la centrele universitare/institutele pedagogice din Cernăuți, Ismail și Ujgorod în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/student.

Sunt eligibile pentru a participa la procesul de selecție toate asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale care aparțin etnicilor români din Ucraina și au ca obiect de activitate păstrarea, promovarea identității lingvistice și culturale, cu sediul (principal sau secundar) în regiuni din Ucraina în care trăiesc comunități de români.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale trebuie să fie înregistrate atât din punct de vedere legal, cât și fiscal în Ucraina și să demonstreze că au capacitatea de a desfășura în bune condiții procesul de selecție a beneficiarilor.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale pot aplica pentru o componentă, două sau toate cele trei componente ale Programului.

Selecția asociațiilor, fundațiilor sau organizațiilor nonguvernamentale se va face de către o comisie organizată la nivelul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale selectate vor încheia un contract cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în condițiile Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai multe detalii despre acest program puteți găsi aici.

Gheorghe Cârciu: "Mă simt foarte apropiat de comunitatea istorică a românilor din Ucraina"

 

Gheorghe Cârciu, secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), spune că se simte foarte apropiat de comunitatea istorică a românilor din Ucraina și că acești "frați români" au nevoie în acest moment de susținere.

"Mă simt foarte apropiat de comunitatea istorică a românilor din Ucraina, oameni greu încercați în ultimul timp, care au nevoie de tot sprijinul nostru, al celor din țară.În această serie de eforturi se înscrie și programul DRP de acordare de burse de studiu și ajutor financiar pentru elevii, studenții și cadrele didactice care folosesc limba română ca limbă de studiu și predare.

Știu că acești frați români au nevoie în acest moment de susținere și voi face tot ce îmi stă în putință să îi ajut să mențină o comunitate unită și să își păstreze identitatea românească", a scris Cârciu pe Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Cultura Vezi toate articolele
pixel