Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa: Peste 10.000 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore pentru prima dată după două luni
WhatsApp
Autorităţile franceze au raportat miercuri 10.050 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în 24 de ore, fiind pentru prima dată în două luni de când se depăşeşte pragul de 10.000, relatează Reuters.

Într-un alt semn că virusul ia din nou avânt, spitalizările din cauza COVID-19 au crescut cu 84 în acelaşi interval, ajungând la 6764, creştere nemaiîntâlnită din 6 septembrie.

Numărul total de cazuri noi se ridică acum la 7,18 milioane.

Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi la terapie intensivă a crescut cu cinci în 24 de ore, ajungând acum la 1096, o creştere cu 58 într-o săptămână.

Franţa a înregistrat de asemenea 35 de noi decese din cauza epidemiei, totalul ajungând la 117.783, mai notează Reuters.

Franţa şi-a vaccinat cu schema completă trei sferturi din populaţie împotriva coronavirusului

 

Franţa şi-a vaccinat cu schema completă trei sferturi din populaţie împotriva coronavirusului, potrivit cifrelor oficiale publicate miercuri, relatează dpa.

Însă, în pofida numărului mare de persoane care au fost vaccinate cu două doze, rămân în continuare îngrijorări cu privire la grupurile de persoane în vârstă şi vulnerabile care sunt mai mult mai predispuse să se îmbolnăvească.

"Este important ca un număr cât mai mare de persoane cu vârsta peste 65 de ani să se vaccineze cu a treia doză", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, menţionând că numărul infectărilor este în creştere.

Obligativitatea purtării măştii va fi reintrodusă în şcolile primare în 39 de departamente după vacanţa de toamnă, săptămâna viitoare.

Rata de incidenţă pe şapte zile - numărul de noi infectări într-o săptămână la 100.000 de locuitori - a ajuns acum din nou la 60 în Franţa.

Numărul de pacienţi cu coronavirus care necesită spitalizare pentru tratament a înregistrat o creştere uşoară, potrivit autorităţilor, relatează Agerpres.

Senatul refuză să prelungească "permisul sanitar"

 

Senatul francez, dominat de opoziţia de dreapta, a refuzat joi să prelungească utilizarea ''permisului sanitar'' împotriva epidemiei de coronavirus până la 31 iulie 2022, creând o situaţie de impas cu majoritatea preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP. 

Senatul a decis cu 158 de voturi împotriva a 106 să nu prelungească ''permisul sanitar'' decât până la 28 februarie, revizuind un proiect de lege adoptat de deputaţi pe 21 octombrie. Deputaţii şi senatorii vor încerca săptămâna viitoare să convină asupra unei versiuni comune. În caz de eşec, Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului, va avea ultimul cuvânt.

''Permisul sanitar'' francez împotriva COVID-19 restricţionează accesul în multe locuri publice, cum ar fi barurile, cafenele, cinematografele sau mijloacele de transport pe distanţe lungi. Permisul se eliberează persoanelor care sunt complet vaccinate sau care au un test negativ recent.

Din 9 august, acest permis condiţionează accesul la o serie de spaţii sociale, precum baruri şi restaurante. Din 30 august ''permisul sanitar'' a fost impus şi pentru 1,8 milioane de angajaţi care lucrează cu publicul. 

Francezii sunt chemați în continuare să se vaccineze

 

Autoritățile din Franța îndeamnă cetățenii în continuare să se vaccineze în cât mai mare măsură. În prezent aproximativ trei sferturi dintre ei sunt vaccinaţi.

Situaţia din Franţa contrastează în continuare cu cea din alte ţări europene, unde epidemia este în plin reviriment, mai ales în est, unde vaccinarea este mai puţin avansată, dar şi în Regatul Unit, care astă vară a ridicat aproape toate restricţiile.

Un specialist în virologie de la institutul Pasteur, Jean Claude Manuguerra, a apreciat pentru AFP că "nu trebuie ridicate total barierele şi precauţiile cum sunt permisul sanitar, deocamdată", iar guvernul francez merge pe aceeaşi linie, neascunzând că este foarte improbabil să se renunţe în viitorul apropiat la obligaţia prezentării acestui permis acordat persoanelor vaccinate sau testate negativ pentru a avea acces în diferite locuri, cum sunt restaurantele şi cinematografele.

"Nu este momentul să renunţăm la instrumentele de protecţie când vedem că virusul nu scade", a avertizat Olivier Veran, în timp ce deputaţii francezi au deschis calea spre o extindere a permisului sanitar dincolo de termenul prevăzut iniţial pentru jumătatea lunii noiembrie.

Ministrul francez a mai opinat că nu este "ilogic" să se condiţioneze permisul de o doză de rapel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel