Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Oprițescu, actor român stabilit în Spania, s-a stins din viață
WhatsApp

Florin Oprițescu s-a născut la Timișoara, în 1979. A studiat la Universitatea Politehnică din Timișoara. La 21 de ani a renunțat la studii și s-a mutat în Spania unde a lucrat ca bucătar 5 ani. Următorii ani a lucrat în construcții. În jurul vârstei de 30 de ani a hotărât să se dedice actoriei, când a debutat ca figurant.

Florin Oprițescu a devenit cunoscut publicului spaniol pentru rolurile din Mar de Plástico – producție Netflix, La Unidad și filmul Bajo Cero (Sub zero).

În octombrie 2020, actorul a fost diagnosticat cu leucemie. Și-a făcut cunoscută starea de sănătate într-o postare pe Instagram, imediat după ce a făcut un transplant de celule stem și maduvă osoasă donate chiar de către fiul său.

În urmă cu câteva săptămâni, actorul postase un alt video în care a povestit despre tratamentul îndelungat pe care îl făcuse după transplantul de celule stem și despre faptul că învinsese boala.

Actorul Florin Opritescu locuia în Barcelona, era căsătorit cu o braziliancă și aveau împreună o fată și un băiat.

În 2022, urmează să apară ultimul film în care a jucat, thrillerul „Frigul care arde”.

 

Sursă foto - Facebook cont Florin Opritescu 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Cultura Vezi toate articolele
pixel