Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Elevii reclamă modul în care se desfășoară cursurile online: „Volumul temelor, exorbitant”
WhatsApp
Consiliul Județean al Elevilor Constanța reclamă modul în care se desfășoară cursurile online. Ei spun că în această perioadă ar trebui consolidate cunoștințele, însă volumul temelor este exorbitant, pentru că elevii au de scris chiar și 20 de pagini de pe o zi pe alta.

Consiliul Județean al Elevilor Constanța, structura reprezentativă a beneficiarilor primari ai educației din județul Constanța, trage un semnal de alarmă cu privire la practicile abuzive ale cadrelor didactice care susțin cursuri online și care ignoră cu desăvârșire recomandările Ministerului Educației și Cercetării.

Conform sursei citate, deși atât Ministerul Educației și Cercetării cât și Inspectoratul Școlar Județean Constanța au transmis către școlile din județ note interne privind modalitatea în care trebuie să se desfășoare orele online, „nu puține sunt cazurile în care elevii primesc, în această perioadă, un volum nejustificat de teme, note sau chiar absențe".

 

„Suntem nevoiți să facem față la un volum exorbitant de teme”

 

Reprezentanții elevilor susține că orele în spațiul virtual nu substituie recuperarea fizică a cursurilor, iar profesorilor le este interzis să predea noi conținuturi în perioada aceasta, să noteze elevii sau să îi oblige să participe la ore.

„Aceste cursuri ar trebui să aibă doar caracter recapitulativ, de consolidare a informațiilor dobândite până acum, nicidecum să reprezinte o metodă prin care cadrele didactice să predea lecțiile incluse în programa școlară, însă nefinalizate la momentul închiderii unităților de învățământ. Am întâlnit cazuri în care elevii primeau temă de scris 20 de pagini de pe o zi pe alta, sub amenințarea notelor mici pe care profesorii le vor acorda după întoarcerea la școală. Este regretabil că, în loc să profităm de această perioadă pentru a consolida informațiile dobândite până acum, suntem nevoiți să facem față la un volum exorbitant de teme, sub amenințarea unor măsuri coercitive.", a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, Silviu Morcan.

 

Elevii, îndemnați să sesizeze abordările iresponsabile

 

Consiliul Județean al Elevilor Constanța încurajează elevii să participe la cursurile online, însă îi îndrumă pe aceștia să sesizeze abordările iresponsabile adoptate de către unele cadre didactice.

De asemenea, structura invită elevii să ia parte la sesiunile de pregătire online, sub umbrela campaniei „Homeschooling with CJE Constanța", acolo unde vor avea loc cursuri cu profesori voluntari, în vederea consolidării conținuturilor pentru clasele a VIII-a și a XII-a.

Responsabilitatea trebuie să reprezinte un temei al procesului educațional, cu precădere în aceste momente tensionate, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Educatie Vezi toate articolele
pixel