Potrivit The Guardian, elevii şcolilor din Berlin, capitala Germaniei şi unul din cele 16 landuri federale, vor avea oportunitatea de a alege dacă vor să repete anul şcolar care a fost afectat de pandemie. Asta după ce parlamentarii au votat în unanimitate să modifice legea educaţiei.
Prin urmare, părinţii elevilor care vor opta pentru această alternativă vor trebui să se adreseze în scris conducerii unităţii de învăţământ şi să poarte în prealabil o discuţie cu un reprezentant al şcolii pentru a stabili care sunt cele mai bune opţiuni pentru copilul lor.
„Trebuie să facem ceva pentru a compensa deficitele educaţionale care au apărut într-un an de pandemie”, a declarat Dirk Stettner, membru al comitetului pentru educaţie.
În România, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu exclude această variantă şi spune că în prezent autoritatea pe care o conduce are alte obiective.
„Nu am luat în calcul o astfel de variantă, sunt convins că nu există părinţi care să-şi dorească un an pierdut pentru ai lor copii. Sigur, anul şcolar poate să-l repete oricine dacă nu promovează, nu trebuie să existe o decizie în acest sens. Ne concentrăm petru acel program de recuperare, ore remediale, în valoare de 30 de milioane de euro pentru învăţământul primar şi gimnazial plus alte 20 de milioane de euro pentru învăţământul liceal”, a explicat ministrul, titrează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News