Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cîmpeanu, despre lungirea anului școlar: „Anul trecut nu am primit cele mai bune semne”
WhatsApp
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că la promovarea lungirii anului școlar semnele de la elevi nu au fost „cele mai bune”, însă măsura este în beneficiul elevilor.

Întrebat, luni, la Aleph News, cum a ajuns la noua structură a anului școlar, ministrul Educației a răspuns că „este foarte simplu. Pe de o parte, pentru a recupera pierderile este nevoie de timp, timp înseamnă o durată a anului școlar mai mare. La nivel OECD România este printre țările cu cea mai scurtă durata de cursuri, deci este nevoie de o durată mai lungă a acestor cursuri”.

În ce privește reacția elevilor la această veste, Sorin Cîmpeanu a afirmat că a mai încercat să promoveze extinderea duratei cursurilor încă din anul școlar 2021-2022 și „nu am primit deloc cele mai bune semnale”.

„Aș vrea să înțelegem că doar Bulgaria, din toată Europa, are o vacanță de vară mai lungă. Ca și țări care au o durată a cursurilor mai redusă decât în România avem Albania. Pe de altă parte, la cealaltă extremă țările care au cea mai lungă durată a cursurilor sunt Finlanda, Danemarca, Germania. (...) Dacă stăm să ne gândim la rezultatele din educație din aceste țări și le corelăm cu durata perioadei de cursuri s-ar putea să avem șanse să îi facem să înțeleagă acest beneficiu extrem de important pentru viitorul fiecăruia dintre tineri și pentru viitorul nostru al tuturor”, declară Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Educatie Vezi toate articolele
pixel