Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cazul șoferului român de TIR ucis în Franța provoacă schimbări în legislația UE
WhatsApp
Parlamentul European a votat o propunere de rezoluție privind siguranța parcărilor pentru camioane în Uniunea Europeană, inițiată de grupul Renew Europe prin europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe.

Potrivit unui comunicat de presă, această inițiativă a pornit de la cazul șoferului român de TIR care a fost ucis în Franța.

Filierele internaționale ale traficului de migranți, un fenomen care ia proporții pe continent, a fost subiectul unei campanii ale Știrilor Pro TV, care s-a numit „Migranți de contrabandă”.

Atacurile repetate asupra șoferilor de camion în parcările UE au culminat tragic cu moartea unui român, în luna mai a acestui an, declanșând o serie de acțiuni la nivel european.

„Era clar că discutăm despre un fenomen și nu despre un incident izolat. După ce șoferii români au depus la Comisie o petiție cu aproape 25000 de semnături, am pus subiectul pe agenda PETI în timp record și pe 15 iulie vocea Adrianei Mureșan, reprezentanta petiționarilor s-a auzit în Parlamentul European”, spune europarlamentarul Vlad Gheorghe.

„Este meritul șoferilor că s-au mobilizat rapid și au înțeles că au această pârghie la dispoziție. Prezența în Comisie a fost esențială - este extrem de important să auzi direct cetățenii, să-ți poată răspunde în timp real la întrebări și să ofere cât mai multe detalii. Așa se explică sprijinul pentru șoferi și implicit pentru propunerea de rezoluție din partea tuturor grupurilor politice - fapt destul de rar. La ședința de azi au fost 31 de voturi pentru și doar 1 împotrivă din 32 de europarlamentari prezenți”, a mai precizat europarlamentarul român.

 

Suplimentarea cu 100 de milioane de euro a fondurilor alocate pentru siguranța parcărilor

 

Propunerea de rezoluție este pasul procedural următor pentru materializarea petiției depuse de Asociația Voluntari în Europa și conține o serie de solicitări adresate Comisiei Europene și statelor membre.

Printre acestea se află și suplimentarea cu 100 de milioane de euro a fondurilor alocate pentru siguranța parcărilor (atât pentru servicii, cât și pentru investiții în parcări).

„Există încă o finanțare din partea Comisiei Europene de 400 de milioane de euro pentru parcări sigure - apelurile de proiecte vor fi lansate în această iarnă”, menționează europarlamentarul USR.

Tot Comisiei Europene i se cere prin rezoluția propusă un sistem informatic de monitorizare în timp real al acestor parcări (în prezent există mai multe variante dezvoltate de entități private).

 

Statelor membre li se solicită să crească paza în punctele roșii

 

Statelor membre li se solicită să crească paza în punctele roșii, în parcările cunoscute pentru furturi și atacuri violente asupra șoferilor. Sunt menționate aspecte concrete, precum planuri de patrulare și centre de situații de urgență mai apropiate de parcările de pe autostrăzi.

„Nu în ultimul rând, vrem ca guvernele țărilor cu ajutorul Comisiei Europene să pună la dispoziția șoferilor un pachet de intervenție de urgență multilingv. Una dintre problemele identificate în dialogul cu șoferii este dificultatea în semnalarea urgențelor către autoritățile locale - la o cursă, un șofer traversează multiple state, nu poate cunoaște toate limbile respective, iar majoritatea operatorilor de la serviciile de urgență nu sunt nici ei fluenți într-o altă limbă de circulație europeană”, explică europarlamentarul Vlad Gheorghe, conform sursei citate.

Cel mai probabil, rezoluția va veni în plenul Parlamentului European pentru un vot în următoarea sesiune plenară din noiembrie. Dată fiind susținerea majorității grupurilor parlamentare în Comisia pentru Petiții, este posibil ca rezoluția să beneficieze de o majoritate confortabilă în plenul PE.

 

Din circa 5000 de parcări, doar 57, în toată Uniunea Europeană, sunt cu adevărat sigure

 

Odată cu adoptarea Pachetului de Mobilitate, Uniunea Europeană s-a angajat să garanteze parcări certificate și sigure în care șoferii de camioane să-și petreacă timpul de odihnă. 

Însă, din circa 5000 de parcări, doar 57, în toată Uniunea Europeană, sunt cu adevărat sigure, iar alte 550 ar putea fi modificate să ajungă la standardele dorite cu o investiție minimă.

„Comisia Europeană are obligația să asigure coridoarele de transport pentru serviciul de transport mărfuri - unul strategic în orice perioadă și cu atât mai mult în situații de criză. Dacă sunt blocaje în lanțul de aprovizionare, pierderile sunt enorme, prețurile cresc. Necesarul estimat de șoferi în UE este de cel puțin 100.000 pentru a asigura transport rapid de alimente, medicamente etc. Cât timp siguranța lor nu va fi garantată și condițiile de lucru îi vor pune în pericol, este firesc ca lipsa de forță de muncă în transportul rutier să se perpetueze, ceea ce afectează direct cetățenii europeni din toate statele membre”, mai afirmă europarlamentarul USR, Vlad Gheorghe.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel