Publicitate
Câteva mii de oameni se află încă pe aeroporturile lumii, iar cei mai mulți s-au adresat protecției consumatorului și autorităților, în urma crizei Blue Air. În decursul zilei de joi, 9 septembrie, se va afla când se vor relua mai exact zborurile, însă nu vor fi toate reluate de odată, din cauza problemelor financiare prin care trece compania în momentul de față și a scandalurilor, care le-au afectat puternic imaginea.
Pe 8 septembrie a avut loc o primă cursă a Tarom, operatorul care se ocupă în momentul de față de aducerea pasagerilor abandonați de Blue Air pe aeroporturile din Europa, o cursă din spre Tel Aviv cu 150 de persoane. În dimineața zile de 9 septembire s-a mai întors în România o cursă dinspre Zakintos, iar o altă aeronavă va pleca spre Rodhos și Zakiynthos pentru a mai aduce pasageri, potrivit Observator. De altfel, chiar și atunci când vor fi reluate zborurile, lucrurile nu vor sta mai bine.
Dacă înainte de perioada pandemiei, BlueAir avea aproximativ 1.500 de angajați, acum a mai rămas cu 560. De altfel, de la o flotă cu 32 de aeronave, mai zboară în momentul de față doar cu 13, iar spre sezonul rece vor mai rămâne doar cu 5, pentru că unele vor fi date proprietarilor de la care au fost închiriate. În momentul de față, sunt afectați de această criză prin care trece Blue Air 54.000 de pasageri care ar fi trebuit să zboare cu 400 de curse are companiei.
Vezi și
Liderul USR Cătălin Drulă îl acuză pe ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu de faptul că „ştia ce urmează să se întâmple” în cazul Blue Air, „dar nu le-a spus şi românilor ca să nu-şi cumpere bilete şi să ia ţeapă”.
„Domnul Grindeanu ştia ce urmează să se întâmple, dar nu le-a spus şi românilor ca să nu-şi cumpere bilete şi să ia ţeapă. Domnul Grindeanu s-a pus aici în Parlament la adăpost, în mai, printr-un amendament prin care Blue Air trece acum la AVAS - la acea autoritate care se ocupă de toate epavele comuniste - nu la Ministerul Transporturilor, cum era în Ordonanţa de Urgenţă prin care i s-a dat împrumut. Deci a mutat mortul din casă preventiv, în luna mai - s-a pus la adăpost atunci, ştiind că o să crape Blue Air, dar pe români i-a lăsat să-şi ia ţeapă.
Trebuie să dea explicaţii şi domnul Bode, cel care a dat Ordonanţă de Urgenţă în toamna lui 2020, prin care s-au dat 300 de milioane de lei cu care statul român rămâne pagubă acum, şi domnul Burduja, cel care a semnat garanţiile pentru acest împrumut. Atenţie, trebuia să semneze domnul Cîţu, dar şi-a luat concediu, într-o zi de 15 octombrie 2020 - ştim cu toţii, "o perioadă aglomerată de concedii" - a plecat domnul Cîţu de la Ministerul de Finanțe şi domnul Burduja, actualul ministru al digitalizării, atunci secretar de stat, a semnat Hotărârea de Guvern cu garanţiile, care sunt o batjocură. Sunt șase epave de avioane descompletate care dacă fac 5% din valoarea împrumutului e bine şi undeva un teren undeva în pădure la Băneasa care e neconstruibil, e numai pădure pe el”, a spus Drulă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News