Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angajări masive la ISU. Se caută 1.400 de pompieri: „Dacă ai o condiție fizică bună și nu ți-e frică de întuneric și de înălțime”
WhatsApp
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a scos 1.400 de locuri vacante de soldați profesioniști. Concurenții trebuie să îndeplinească anumite condiții înainte de a candida pentru unul dintre cele 1.400 de locuri disponibile.

1.356 de posturi vacante de servant vor fi ocupate de candidații cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, iar restul de 44 de locuri din cadrul formațiunii de pază vor fi recrutați candidați cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani.

„Dacă ai o condiție fizică foarte bună și nu ți-e frică de întuneric și nici de înălțime, ai toate șansele să te numeri printre cei angajați Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare pot depune dosarele de recrutare, în volum complet, la adresa de e-mail a unității de recrutare (inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov sau alte unități subordonate IGSU). În acest sens, pentru a consulta anunțul de concurs, urmăriți site-urile inspectoratelor pentru situații de urgență și al inspectoratului general, secțiunea CARIERĂ.

Pregătirea necesară ocupantului postului este învățământul general obligatoriu. ATENȚIE! Învățământul general obligatoriu cuprinde învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV), învățământul gimnazial (clasele V-VIII) și primii 2 ani ai învățământului secundar superior (clasele IX-X din cadrul învățământului liceal sau primii 2 ani din cadrul învățământului profesional)”, se arată într-un anunţ al IGSU.

 

Proba eliminatorie pentru admitere

 

Pentru a ocupa unul dintre cele 1.400 de locuri, candidații trebuie să treacă prin mai mult probe precum proba de urcare pe scară. Aceasta constă în urcarea pe o scară culisantă până la nivelul etajului al II-lea, coborârea și revenirea pe sol. Sunt admiși concurenții care execută corect proba și o finalizează în maxim 90 de secunde.

O altă probă este „deplasarea în subsol întunecat”. Aceasta constă în parcurgerea unui trase lung de 20 m și lățimea cuprinsă între 2,5 și 3 m, fiind amenajat în subsolul întunecat al unei clădiri. Candidații vor parcurge traseul echipați cu aparatul de respirat cu vizorul obturat.

Pe traseu se regăsesc patru obiecte, iar candidații vor trebui să le identifice. Aceștia vor fi declarați admiși doar dacă identifică minim două obiecte și termină proba în maxim 3 minute. Pentru fiecare obiect neidentificat, candidatului este penalizat cu 20 de secunde.

Probele de concurs se susțin în centrele de selecție organizate la nivelul ISU București-Ilfov, ISU Cluj, ISU Timiș, ISU Argeș, ISU Neamț și ISU Brăila.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel