Inspectorii de la Autoritatea Sanitar Veterinară susțin că produsele în cauză nu proveneau din România, ci de la ferme din Bugaria și Macedonia. Ulterior, acestea erau trimise într-un centru de ambalare din Grecia, iar apoi vândute cu etichete false în magazinele din țara noastră, potrivit ȘtirileProtv.
Potrivit inspectorilor, un astfel de centru unde erau falsificate etichetele funcționa și în Capitală, însă depozitul este acum verificat de autorități. Pentru a depista frauda, autoritățile de la noi au lucrat împreună cu autoritățile din Grecia. În acest mod, ei au descoperit faptul că fermele din statul elen nu aveau capacitatea să producă în cantități foarte mari ouă pe care să le vândă apoi în țările membre UE, potrivit ȘtirileProtv.
Ouăle în cauza nu reprezintă singurele produse cu probleme vândute în țara noastră. În ultimele luni, zeci de tone de carne de pasăre, din import, în special din Polonia, au fost depistate cu salmonella. Fenomenul are loc în contextul în care importurile de carne de pui au crescut în ultimul an cu peste 20 la sută, iar Polonia este unul dintre principalii furnizori.
În plus, potrivit inspectorilor de la Autoritatea Sanitar Veterinară, în lunile august-octombrie numărul alertelor a crescut cu peste 40 la sută. Cele mai multe vizează carnea de pasăre sau produsele din carne de pasăre, provenite, de asemenea, din Polonia, relateaza StirileProtv.
Dacă în țara noastră alimentele sunt încă ușor de găsit, în supermarketurile din Marea Britanie se folosesc poze cartonate cu fructe, legume și alte produse alimentare pentru a ascunde spațiile goale de pe rafturi, scrie The Guardian.
Lanțul de magazine Tesco a început să utilizeze imagini cu sparanghel, morcovi, portocale și struguri pe rafturile sale cu produse proaspete, declanșând glume pe rețelele de socializare, scrie The Guardian.
În plus, și alți clienți au semnalat că au văzut morcovi falși în Fakenham, cartoane cu sparanghel în Londra, poze cu struguri în Milton Keynes și sticle 2D cu lichid de spălat în Cambridge. Și supermarketul Sainsbury’s a folosit poze cu ambalaje pentru a umple rafturile, potrivit ObervatorNews.
Strategia vine în contextul în care lipsa de șoferi de TIR, de muncitori în agricultură (culegători), ferme și fabrici de procesare a alimentelor (angajați pentru ambalatul produselor) duce la o lipsă de anumite articole și produse în supermarketuri. Mai mult, problemele din porturi, unde angajații încearcă să facă față creșterii livrărilor pentru sezonul festiv alimentează aceste lipsuri, scrie ObservatorNews.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News