Evenimentele vor avea loc în Piaţa Unirii, începând cu ora 13,00, şi vor cuprinde un Te Deum şi un cuvânt de binecuvântare rostit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţia Sa Teofan, alături de Preasfinţia Sa Iosif Păuleţ, Episcop Romano-Catolic de Iaşi. Vor urma discursuri ale oficialităţilor centrale şi locale şi depunerea de coroane la Ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
La final, alături de militarii, pompierii şi jandarmii ieşeni, vor defila militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", ai Batalionului 17 Vânători de Munte "Dragoş Vodă" din Vatra Dornei, cei ai Batalionului 53 Comando "Smaranda Brăescu" din Bacău, elevi ai Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, precum şi un detaşament al Asociaţiei Tradiţii Militare.
Manifestările oficiale vor fi precedate de un concert de muzică populară, "Noi suntem români", care va continua de la ora 14,15, fiind susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriş, Margareta Clipa, Laura Lavric, Ştefan Pintilii şi Ansamblul de dansuri "Mugurelul" al USAMV Iaşi.
Participanţii sunt invitaţi apoi de Primăria Iaşi la o masă populară, cu ceai, vin fiert şi plăcinte moldoveneşti.
De la ora 14,30, la Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi", va fi oficiată o slujbă de pomenire urmată de depuneri de coroane şi jerbe de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Liga Studenţilor din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Frontul Patrioţilor Români din Iaşi vor organiza Marşul Unioniştilor din România şi Republica Moldova, care va porni, la ora 11,00, de la statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii către statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii.
Printre evenimentele culturale dedicate împlinirii a 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească se numără lansarea revistei "Ioan Neculce - Buletinul Muzeului Municipal Regina Maria" şi expoziţia "Locuri şi zidiri ieşene: Casa Ruset din Iaşi", care se vor desfăşura la Muzeul de Istorie Naturală, de la ora 11,00 şi, respectiv, ora 11,30.
Spectacolul "Povestea Unirii", care poartă semnătura regizorului Ovidiu Lazăr, va fi jucat în Sala Unirii, de la ora 11,00. Piesa va fi interpretată de actorii societari ai Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, actorii profesori ai Universităţii Naţionale de Arte "George Enescu", actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret "Luceafărul" şi actorii angajaţi sau colaboratori ai Ateneului Naţional din Iaşi.
La Muzeul Municipal "Regina Maria" va avea loc, de la ora 17,00, colocviul "Ocrotirea patrimoniului mobil şi imobil în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza".
La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga ţară Ziua Unirii Principatelor Române. În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), fiind considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. La 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News