În ziua de 21.05.2021, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român în vârstă de 43 de ani. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu.
Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de peste 13 tone deșeuri din aluminiu.
De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că transportul era încărcat din Bulgaria și avea ca destinație o societate comercială din județul Călărași. Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul român a prezentat documentație de notificare pentru circulația transfrontalieră care nu era completă.
Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, în data de 19.05.2021, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, pe sensul de intrare în ţară, din R. Moldova, condus de către un cetățean R. Moldova, în vârstă de 46 de ani. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu şi accesorii de motoare auto.
Şi în acest caz, lucrătorii noștri au solicitat sprijinul autorizat al reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu deoarece marfa transportată, 20 tone de kilograme deșeuri din aluminiu, prezenta contaminări şi urme de uleiuri uzate. În urma verificărilor efectuate, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză.
Tot în cursul săptămânii trecute, în data de 18 mai, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au identificat două containere pentru care s-a stabilit faptul că datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale nu corespund cu realitatea. Mărfurile constau în deşeuri, polistiren sub formă de fulgi, în cantitate de aproximativ 40 de tone, care au fost returnate firmei pentru încălcarea prevederilor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News