Oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia, conducătorul auto fiind în cele din urmă tras pe dreapta. Era vorba despre un bărbat, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în comuna Oniceni. Acesta transporta cu maşina o mare cantitate de trufe negre, în valoare de peste 13.000 de euro.
„În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au găsit cantitatea de 88,85 kg de trufe negre, în valoare de aproximativ 66.000 de lei, care ar fi fost recoltate din fondul forestier fără a deţine autorizaţie. Poliţiştii au confiscat cantitatea de trufe şi au predat-o Ocolului Silvic Roman“, se arată al Poliţiei Neamţ. Persoana a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de 5.000 de lei, relatează monitorulneamt.ro.
Cea mai mare captură a fost realizată în iulie 2021. Un italian, care se afla la volanul unei autoutilitare, a fost tras pe dreapta, în maşină fiind descoperite 1.200 de kilograme de trufe, care au fost evaluate la 600.000 de lei.
Diamantele pământului sunt considerate un aliment de lux, în funcţie de varietate, un kilogram vânzându-se cu câteva sute de euro. În România sunt mai puţin consumate, deoarece preparatele sunt foarte scumpe, exportându-se în Italia, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.
Culegerea trufelor se face în condiţii speciale, în urma licitaţiilor organizate de către Romsilva. Aceste ciuperci nobile se formează pe sau în apropierea rădăcinilor de stejar, alun, pin sau fag, luând gustul, mirosul şi culoarea specifică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News