Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spaniol impresionat de români: „EI știu că trebuie să MUNCEASCĂ din greu ca să reușească“
WhatsApp
Clara Rodriguez, o tânără de origine spaniolă, rezidentă în prezent în București, România, expune perspectiva ei asupra modului în care tinerii din România și cei din Spania percep viața, dar și cum se raportează la viața cotidiană, în contextul pandemiei de coronavirus.
Foto ILUSTRATIV

Publicitate

Clara Rodriguez spune că acum câteva zile a citit pe ABC o mărturie trimisă de un spaniol rezident în Norvegia lăudând virtuțile societății locale și a decis să-și expună și ea perspectiva asupra situației din românia, unde locuiește temporar.

„Nu este necesar să mergeți în țările din nordul Europei pentru a găsi exemple de societăți care aspiră să se îmbunătățească sub toate aspectele. Din noiembrie anul trecut locuiesc în România, unde lucrez într-o companie după ce compania la care am lucrat și-a închis biroul din Madrid.

După cum se știe, aceasta este una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în ciuda numeroaselor provocări și obstacole cărora Europa de Est trebuie să le facă față în continuare, mentalitatea tinerilor români cu studii universitare este impresionantă“, spune tânăra.

„Nivelul de maturitate al tinerilor români este mai mare decât cel al spaniolilor“

 

Ea dă exemplul unei discuții purtate cu un amic român, care la 24 de ani dă foarte mare dovadă de maturitate, ceea ce , spune ea, lipsește tinerilor spanioli, obișnuiți doar să ceară drepturi, fără a-și asuma responsabilități.

„Contrar a ceea ce am putut observa în Spania - unde, din păcate, mulți tineri acordă mai multă importanță distracției decât muncii (în loc să încerce să le combine pe amândouă) -, românilor le este foarte clar că pentru a atinge un obiectiv în viață, trebuie să muncească din greu. M-aș încumeta să spun că nivelul de maturitate al tinerilor români este mai mare decât cel al spaniolilor. Un bun prieten român, în vârstă de 24 de ani, mi-a spus că mentalitatea comunistă este încă prezentă în generațiile bunicilor săi, astfel încât până la dispariția acelei generații (oricât de greu sună), țara nu va putea întreprinde reformele necesare.

Din fericire, în Spania nu avem această problemă cu bătrânii noștri. Cu toate acestea, cred că avem o problemă (și una serioasă) cu generațiile tinere, care au fost educate în spiritul a „orice merge” și care obișnuiesc să-și ceară drepturile, dar să nu-și asume responsabilități. Această problemă, care ar putea fi rezumată în infantilizarea societății spaniole, se agravează atunci când apare o criză de calibrul acestei pandemii“, afirmă Clara Rodriguez.

Citește și: 

Tânăra spune că este momentul ca Spania să ia exemplul României, când vine vorba despre maturitate în gândire. „Luând exemplul românilor, sunt mândră să văd cum tinerii studenți români au un scop comun: să facă țara să avanseze. Poate a venit momentul ca noi, spaniolii, să ne maturizăm ca societate, să ne asumăm responsabilități și să le cerem să înțelegem că, la fel ca toate generațiile dinaintea noastră, trebuie să facem sacrificii. Eu, pentru moment și ca autorul articolului despre Norvegia, voi rămâne în străinătate, urmărind, de la distanță, cum se prăbușește Spania“, a scris Clara Rodríguez Chirino, care locuiește în București, România, într-o scrisoare publicată astăzi de ABC.es.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel