Publicitate
Potrivit autorităților, organizația, din care făceau parte și români, își captura victimele în provinciile sudice ale Spaniei, profitând de situațiilor lor precare, generate de resursele economice limitate sau de izolarea socială. Astfel, membrii organizației îi mințeau și le promiteau condiții de viață mai bune. După ce aceștia erau transferați în provincia Burgos, erau obligați să trăiască și să lucreze în condiții inumane. Mai mult, membrii grupării, din care făceau parte și români, rețineau documentele victimelor, fiind imposibil ca acestea să plece.
Ulterior, aceștia au fost puși la munci agricole, în mod fraudulos, fără contracte, forțându-i să lucreze ore întregi în beneficiul organizației, care nu i-a plătit pentru munca depusă.
Autoritățile au reușit să salveze cele 14 persoane cu ajutorul companiei pentru care au lucrat victimele. Aceasta nu cunoștea condițiile reale la care membrii organizației, din care făceau parte și români, i-a supus pe muncitori.
Cele 14 victime au fost eliberate și identificate. Ele au între 29 și 44 de ani și au fost asistate și găzduite cu ajutorul ONG-urilor Cruz Roja, ACCEM și Cruz Blanca, care le-au oferit și consiliere juridică.
Potrivit Gărzii civile din Burgos, agricultura este unul dintre sectoarele în care își desfășoară activitatea grupurile infracționale dedicate traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă.
Diferitele campanii de recoltare a produselor agricole în ferme generează o mare cerere de lucrători temporari concentrați în perioade sezoniere, din acest motiv fiind des întâlnite și abuzurile, mai precizează Garda Civilă.
Organizațiile de trafic de persoane, din care fac parte tot mai mulți români, își recrutează victimele prin minciuni, înșelăciune și profită de pe urma lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News