"Când eşti condamnat în mod nevinovat, nu ai cum să fii relaxat. Sunt agitat, sunt nervos şi sunt supărat, mai ales", a declarat fostul şef al ANAF pentru Realitatea TV.
Întrebat de dosarul "Motorina", în care a fost achitat recent, Blejnar susţine că aceeaşi soluţie trebuia dată şi în acest caz.
"Şi aici trebuia să fie tot achitare pentru că nu există niciun fel de dovadă că aş fi făcut ceva. Şi ştii de ce nu există? Pentru că nu am făcut", a mai pşrecizat Sorin Blejnar pentru aceeaşi televiziune.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv marţi pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Iniţial, Blejnar a fost condamnat la 6 ani închisoare de Tribunalul Bucureşti, în octombrie 2018, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani închisoare.
Citeşte şi: Sorin Blejnar S-A PREDAT la Poliția Capitalei, urmând să fie dus cu duba la Rahova
Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia instanţei de fond privind confiscarea sumei de 12.513.894 lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la concurenţa acestei sume.
Citeşte şi: Dosarul "Motorina". Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, ACHITAT
Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Potrivit procurorilor, din această sumă, lui Blejnar i-au revenit efectiv 12.513.894 lei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News