Turza consideră că această măsură de „BUGET ZERO pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi şi pentru copiii din orfelinate o crimă”. Totodată, aceasta mai precizează și faptul că „este inadmisibil, ilegal şi imoral să tai banii necesari supravieţuirii tocmai categoriilor care NU AU PUTEREA DE A SE REVOLTA”.
Mai jos puteți citi scrisoarea părinților integral.
„SCRISOAREA PĂRINŢILOR
Stimate domnule Orlando Teodorovici, ministru al Finanţelor,
Ca urmare a măsurilor fără precedent de a lăsa în sarcina autorităţilor locale plata serviciilor sociale pe linie de dizabilitate şi copii din orfelinate, contrar prevederilor legale şi a principiilor asumate prin Programul de Guvernare 2017 - 2020 , sâmbătă, 2 februarie 2019, am iniţiat un demers în regim de urgenţă personal, civic, independent şi substanţial, la care s-au raliat fizic părinţi veniţi de la sute de kilometri şi din Bucureşti.
Mai mult, în mediul online zeci de mii de părinţi şi lucrători sociali au susţinut şi aşteptat cu interes rezultatele audienţei excepţionale de sâmbătă. Aceste rezultate, trebuiau, conform celor agreate să se materializeze în transmiterea până luni, 4 februarie 2019, a unor propuneri de modificare/completare a Proiectului Legii Bugetului pentru a fi discutate cu părinţii.
Acest lucru nu s-a întâmplat.
Nu aţi răspuns la telefon, mesagerie sau email. Reprezentanta delegată pe această problemă a Ministerului Finanţelor, a răspuns lapidar că „cel mai probabil ne veţi contacta”.
Stimate domnule ministru,
În dialogul de sâmbătă, aţi invocat principiul încrederii, faţă de care noi părinţii, în ciuda experienţei negative cu toate Guvernele României şi autorităţile locale, am înţeles să dăm dovadă de civism şi deschidere.
Din păcate, nerespectarea angajamentului dumneavoastră, vine ca o confirmare a temerilor noastre, cu atât mai mult cu cât, solicitările noastre sunt independente de restul aspectelor problematice ale Proiectului de Buget, ele fiind strict legate de respectarea unui principiu asumat al acestei guvernări: SOLIDARITATEA.
Pe cale de consecinţă, vă informez că în situaţia în care Proiectul de Buget aferent anului 2019 intră în această formă în Guvern, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare (40 alin (1), art. 51 (52) din Legea persoanelor cu dizabilităţi, art. 4 alin (2) din H.G. nr. 978/2015 şi art. 139 alin (3) din Constituţia României), noi, părinţii de copii cu dizabilităţi, ne vom opune prin toate mijloacele legale existente, inclusiv prin proteste publice.
Pentru această audienţă, am avut pregătite 7 întrebări strategice, care au fundamentat negocierea. (Acestea pot fi consultate mai jos anexa 1). În urma negocierilor, am obţinut asumarea publică de către dumneavoastră a trei aspecte:
a. Am solicitat insistent finanţarea serviciilor de asistenţă socială din veniturile provenite din TVA de la Bugetul Central (aşa cum era). Aţi oferit prioritizarea cheltuielilor, din fonduri locale şi centrale deopotrivă, pe dizabilitate (salarii asistenţi personali/îndemnizaţii etc) printr-o prevedere expresă în Legea Bugetului pe care urma să ne-o comunicaţi până luni, 4 februarie 2019 ca o măsură de garanţie pe care am solicitat-o pentru efectuarea plăţilor. La insistenţele suplimentare legate de imposibilitatea autorităţilor locale de a efectua plăţile, am solicitat lista defalcată a bugetelor pe judeţe pentru a vedea în ce măsură se regăsesc sumele destinate asistenţei sociale şi faptul că bugetele locale le pot acoperi. (Lista poate fi consultată mai jos anexa 2).
b. Am solicitat înfiinţarea Fondului de Dizabilitate cu destinaţie specifică, alcătuit din sumele încasate de la angajatorii, care plătesc taxa neangajării de persoane cu dizabilităţi. Această propunere vine în continuarea unor demersuri îndelungate ale societăţii civile, care a solicitat înfiinţarea acestui Fond sub diferite forme de-a lungul timpului. Aţi acceptat propunerea noastră şi aţi agreat că veţi formula un articol în acest sens în Legea Bugetului până luni.
c. Am solicitat decontarea terapiilor prin Casa Naţională de Asigurări şi a tehnologiilor asistive. Aţi agreat această propunere.
LISTĂ ÎNTREBĂRI
„Guvernul se angajează să mobilizeze resursele necesare, astfel încât, persoanele cu dizabilităţi să nu fie discriminate, marginalizate, excluse sau abuzate, iar alegerile şi aspiraţiile lor să fie respectate şi sprijinite. Principalele măsuri care vor avea ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi vizează integrarea acestora în comunitate, în condiţii de egalitate şi demnitate. Vom urmări cu preponderenţă dezinstituţionalizarea acestora, acolo unde se poate, şi creşterea gradului lor de participare pe piaţa muncii şi de integrare în viaţa comunităţilor." - Programul de Guvernare 2017-2020
1. În contextul în care în Programul de Guvernare 2017-2020 aţi prevăzut "Susţinerea integrală de la bugetul de stat a sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi", vă rugăm să ne explicaţi următoarele aspect:
- Cheltuielile pentru dizabilitate şi protecţia copilului vor fi teoretic acoperite din veniturile proprii ale autorităţii locale şi venituri din impozitul pe venit. Cum garantează Guvernul României copiilor şi familiilor lor si adulţilor cu dizabilităţi că primăriile îşi vor respecta obligaţii legale?
- H.G. 978/2015 stabileşte standardele minime de cost pentru serviciile sociale. Adică un minim de subzistenţă. Aveţi de la primării o prognoză a veniturilor locale? Putem sa vedem impactul bugetar - cum a fost calculat pentru fiecare comunitate locala din Romania?
- Ce garanţii v-aţi luat pentru a vă asigura că adulţii cu dizabilităţi, familiile copiilor si adulţilor cu dizabilităţi şi zeci de mii de copii nu vor rămâne fără servicii şi asistenţă socială?
2. Potrivit Art. 6, alin (1), lit. b) plănuiţi să alocaţi 60% din veniturile din impozitul pe venit bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, spre deosebire de 43%, anul trecut, şi prevedeţi ca din aceste sume să fie plătite şi cheltuielile pentru protecţia copilului şi dizabilitate.Totuşi, şi anul acesta, ca şi în anii precedenţi, primăriile întâmpină mari dificultăţi în acoperirea cheltuielilor minime necesare, pe lângă cele de asistenţă socială. Din această creştere de alocare de 17% din impozitul pe venit, şi în absenţa susţinerii de la bugetul central, credeţi că vor putea fi acoperite toate cheltuielile?
3. Care este motivul pentru care aţi înţeles ca, dintre toate titlurile bugetare ale Proiectului de Buget aferent anului 2019, să reduceţi la zero veniturile de la bugetul central tocmai pentru cheltuielile privind asistenţa socială şi protecţia specială a copiilor?
4. Ce aţi avut în vedere atunci când aţi păstrat alocarea financiară în cadrul titlului bugetar privind asistenţa socială a serviciilor sociale de tip azil pentru vârstnici, în timp ce cheltuielile pentru dizabilitate şi protecţia specială a copiilor au fost eliminate?
5. Dat fiind faptul că există situaţii concrete în care primarii şi-au mărit salariile lăsând salariile asistenţilor personali neplătite (ex: Primăria Mogoşeşti Siret), cum intenţionaţi să adresaţi acest risc?
6. În noiembrie 2018, Primăria Braşov a rămas fără bani pentru plata indemnizaţiilor şi a salariilor de asistent personal - pe bugetul pentru asistenţă socială 90% furnizat de la bugetul central şi 10% de autorităţile locale, cum veţi proceda în lumina noului Buget aferent anului 2019?
7. Conform prevederilor Art. 78, alin. (3) din Legea 448/2006 autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. În baza acestei prevederi, aţi încasat la Bugetul de stat în decembrie 2017 - 674.731.505 RON ( 144 mil euro). Care a fost şi este destinaţia acestor bani încasaţi ca urmare a eşecului angajării persoanelor cu dizabilităţi?
Informaţii de background
La titlurile bugetare 1) Finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, 2) Finanţarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, 3) Drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare, Guvernul României a alocat ZERO LEI, lăsând în sarcina autorităţilor locale acoperirea cheltuielilor pentru aceste categorii de persoane vulnerabile.
Aproape 100.000 de oameni reprezentând grupuri vulnerabile pentru care statul român are obligaţia de a le respecta dreptul fundamental la hrană, adăpost şi îngrijire, vor rămâne fără apărare şi asta în condiţiile în care costurile care trebuiau asigurate din Bugetul de Stat reprezentau costuri minime pentru un standard minim de servicii sociale.
CONCRET:
1. 57.279 de copii din sistemul de protecţie specială (orfelinate) vor rămâne fără banii de la buget pentru următoarele tipuri de servicii:
Plasamentul la rude de până la gradul IV
Plasamentul la alte familii/ persoane
Plasamentul la asistenţi maternali
Servicii de tip rezidenţial: Apartamente , Case de tip familial (CTF) pentru copilul cu dizabilităţi, respectiv pentru copilul fără dizabilităţi Centre de plasament (CP).
2. Peste 18.000 de adulţi cu dizabilităţi din centrele rezidenţiale pentru adulţi cu dizabilităţi vor rămâne fără finanţare de la bugetul central, reprezentând servicii de cazare, hrană, cazarmament şi condiţii igienico - sanitare a persoanelor cu dizabilităţi asistate; asistenţă medicală curentă şi de specialitate, recuperare, îngrijire şi supraveghere permanentă.
3. Aproximativ 41.035 de copii cu dizabilităţi încadraţi în grad grav de handicap, cu îndemnizaţie de însoţitor sau asistent personal rămân fără bani de la bugetul central pentru salarii şi indemnizaţii.
Conform Proiectului de Buget, banii pentru responsabilitatea acoperirii acestor titluri bugetare pentru copiii din sistemul de protecţie, copiii cu dizabilităţi grave şi adulţii instituţionalizaţi va reveni exclusiv autorităţilor locale.
Această măsură, dincolo de faptul că încalcă prevederi legale în vigoare, reprezintă un atentat la viaţa copiilor din orfelinate, a copiilor cu dizabilităţi şi a adulţilor cu dizabilităţi din instituţii. Autorităţile locale nu vor avea capacitatea de a acoperi cheltuielile necesare din bugetele proprii, ceea ce va duce fie la incapacitate de plată, fie la alocarea diferenţiată de fonduri pentru aceste servicii (în funcţie de posibilităţile financiare ale primăriilor), fapt care încalcă flagrant normativele şi aşa precare privind standardele minime de cost.
„Personal, consider această măsură de BUGET ZERO pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi şi pentru copiii din orfelinate o crimă. Este inadmisibil, ilegal şi imoral să tai banii necesari supravieţuirii tocmai categoriilor care NU AU PUTEREA DE A SE REVOLTA. Cel mai probabil, în scurt timp părinţii copiilor cu dizabilităţi vor rămâne fără indemnizaţiile de handicap şi salarii de asistenţi personali, iar persoanele cu dizabilităţi vor fi lăsate să moară în centre. Niciodată în istoria recentă a Românei, dizabilitatea nu s-a reflectat mai cinic în lista de priorităţii a ţării, aşa cum este ea transpusă în bugetul de stat” - Maria Mădălina Turza, candidat independent pentru Parlamentul European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News