Pentru curajul lui, Uță a fost recompensat de Ministrul Afacerilor Interne cu Emblema de Onoare a MAI și a primit distincția de Salvatorul de Onoare al Anului 2019. La scurt timp după evenimentul din Bulgaria, Cornel Uță i-a donat unui coleg a cărui soție era bolnavă banii primiți drept recompensă de la Asociația Pompierii București pentru dovada sa de eroism.
De data aceasta, „Bombardierul”, aşa cum îi spun prietenii scafandrului Cornel Uţa, a ajuns în situația de a avea nevoie de ajutor.
„Cornel este tot un om, care devine vulnerabil atunci când necazul lovește persoana dragă, care îți dă puterea să faci toate aceste lucruri bune. În acest moment are nevoie de ajutorul nostru. O spunem noi, nu el. Mihaela, persoana alături de care a trăit cele mai mari bucurii în ultimii 6 ani, cea care trebuia să îi fie deja soție, dacă pandemia nu le încurca planurile, se află într-o situație foarte dificilă și a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe, greu asumate până și de medici”, se arată într-un mesaj al ISU București-Ilfov.
„Dar lupta continuă, iar noi îi suntem alături, pentru a acoperi o parte importantă din costurile operației care va urma. Vom putea dona în contul RO 25 RZBR 0000 0600 1270 6652. Acești oameni minunați mai au multe lucruri bune de realizat în această viață. Împreună!”, se mai arată în mesaj.
Cornel Uţa se afla în concediu împreună cu iubita sa, în Bulgaria, pentru a sărbători cei patru ani de relație. După o zi la plajă, bărbatul se îndrepta spre hotel, moment în care a văzut doi oameni în pericol de a se îneca.
Mihaela, băieții aia doi se îneacă. Ține tricoul că intru după ei", i-a spus Cornel prietenei lui, potrivit Observator.
Deși steagul roșu era ridicat și valurile erau destul de mari, nu a stat pe gânduri și a intrat în mare după ei.
„Mi-am zis că trebuie să rezist 2-3 minute pentru că sigur vor veni salvamarii după mine. Era vorba de acele minute vitale pentru a-i ține în viață pe cei doi. Am ajuns la ei relativ repede deși curenții erau foarte mari. M-a ajutat faptul că erau apropiați și am putut să intru pe sub ei și să-i apuc. Apoi ușor i-am luat pe piept și am împins spre mal, deși curenții ne trăgeau în larg.
Cel tânăr era deja inconștient, dar am simțit că va trăi. La 10 metri de mal am simțit mâna unui salvamar care a ajuns la noi. Atunci am realizat că vom trăi toți trei. Ajuns la mal l-am asezat pe tânăr în poziția de siguranță și i-am dat primul ajutor", a povestit Cornel potrivit unei relatări făcute de MAI pe pagina oficială de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News