„Ca orice român care locuiește în Franța, sunt un soi de mic nomad, n-am avut o carieră foarte clasică, să spun că am intrat la 16 ani la fabrică și o să ies la pensie nu știu când din același loc. Cred că pentru noi este și mai complicat, este un calcul care se cere de la o țară la alta, habar nu am când o să se apropie vârsta pensionării cum o să mi se calculeze”, declară pentru Libertatea Raluca, o româncă în vârstă de 45 de ani, stabilită în Paris.
Oameni cu cagule pe față, pubele incendiate, fum, scandări împotriva guvernului – asta e imaginea protestelor din Franța, izbucnite pe marginea reformei pensiilor. Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a declarat săptămâna trecută că poliţia a făcut 310 arestări în toată Franţa, în urma incidentelor violente care au izbucnit joi seara, 16 martie, după ce guvernul a anunţat că îşi asumă răspunderea pentru legea pensiilor, notează Europa Liberă. Practic, guvernul lui Macron a invocat articolul 49:3 din Constituție, o putere specială pe care și-o pot aroga legiuitorii, și a forțat astfel adoptarea reformei pensiilor, fără ca aceasta să fie supusă la vot în camera inferioară a parlamentului și să urmeze parcursul standard.
Pe cei care protestează i-a văzut și Raluca. „Duminică eram pe balcon, fumam o țigară, și la un moment dat pe stradă era o fanfară și un grup de vreo 100 de profesori, cred că erau profesori fiindcă aveau pancarte pe care scria: nu cedez școala, nu legii pensiei!”, își amintește ea. „Noi, imigranții, aveam o doză de acceptabilitate. Noi de la ei, de la francezi, am învățat să fim revoltați, să ne cerem drepturile, fiindcă aici sindicatele sunt o forță”, explică o altă româncă stabilită de două decenii în Franța.
„Sunt și persoane, ca și mine, care nu fac parte dintr-un sindicat sau care nu au o cultură politică, nu fac parte dintr-o mișcare anume, și care încep acum să se mobilizeze. Acum, încet, încet sunt mișcări care se declanșează și spontan”, mai spune Raluca. Este o lege foarte nepopulară și nejustificată, iar artificiul folosit pentru a o adopta a adus multă mânie în rândul francezilor, completează ea. „Încăpățânarea asta de a continua să adopte legea pare a fi un soi de neluare în seamă a opiniei generale publice”, explică românca.
„Mă opun reformei ăsteia încă de la bun început, e atât de simplu. Argumentul pe care îl folosesc de obicei guvernanții și alții care sunt pentru reformă este ceva de genul că oamenii trăiesc acum mai mult decât pe vremuri. Însă nu am reușit până acum să înțeleg care e principiul care face ca anii ăștia în plus trebuie sacrificați pe altarul muncii, a patronului și a firmei unde lucrează”, spune Alexandru, 40 de ani, conform sursei citate.
„Să ne reamintim că durata de viață în care și starea de sănătate este bună, în Franța este de 64 de ani pentru bărbați și 65 de ani pentru femei. Și, bineînțeles, cu cât ești mai sărac, cu cât ești mai jos pe scara socio-economică, cu atât mori mai repede decât cei mai bogați decât tine. În felul ăsta, reforma asta e ceva de genul – te muncim până când îți dai sufletul”, rezumă acesta.
„În termeni largi, nimeni nu-și dorește să lucreze mai mult, este o reacție normală și umană, însă o logică rațională și ancorată în realitate îmi rezolvă o ecuație foarte simplă: Franța nu doar este unul dintre cei mai mari contributori la bugetul UE, dar și una din primele țări – după UK – care s-a solidarizat cu Ucraina încă din prima zi a invaziei, chiar dacă au fost și momente când a părut dualistă sau ezitantă. A fost din cauza tensiunilor interne cu care ne confruntăm încă din primul mandat câștigat de Emmanuel Macron”, declară pentru sursa citată Gina, o româncă stabilită în Nice de 12 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News