Pianistul Radu Lupu a studiat la Bucureşti şi Moscova şi este unul dintre cei mai apreciati muzicieni români la nivel international. Are numeroase premii la cele mai importante concursuri internaţionale şi a colaborat cu mari case de discuri. Sustine recitaluri cu casa închisă şi este solist alături de marile orchestre ale lumii. Titlurile acordate de Regină sunt onorifice, iar alegerea personalităţilor este facută de comisii formate din functionari publici, pe baza nominalizarilor guvernului şi ale publicului.
Printre celebrităţile decorate, alături de Radu Lupu, de către regina Marii Britanii se numără actorii Idris Elba, Imelda Staunton, Barbara Windsor, Sian Phillips şi James Nesbitt, scenaristul Peter Morgan, şi solistul trupei Blur, Damon Albarn.
În ordine descendentă, principalele titluri onorifice sunt cele de Cavaler/ Dame al/a Imperiului Britanic, CBE (Comandor al Ordinului Imperiului Britanic), OBE (Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic) şi MBE (Membru al Ordinului Imperiului Britanic). Tradiţia cere ca în cazul Cavalerilor formula de adresare să conţină titlul "Sir", în cazul bărbaţilor, şi "Dame", în cazul femeilor, urmat de numele persoanei.
Aceste onoruri reprezintă o răsplată pentru politicieni, diplomaţi şi funcţionari cu o carieră îndelungată, dar lista, actualizată de două ori pe an, include şi multe celebrităţi.
Radu Lupu s-a născut la Galați, în familia avocatului Meyer Lupu și a profesoarei Ana Gabor.
La vârsta de 6 ani începe să studieze pianul cu Lia Busuioceanu și la vârsta de 12 ani debutează cu un program complet de muzică compusă de el însuși. Urmează liceul la Galați. După absolvirea Școlii Populare de Artă din Brașov, își continuă studiile la București, cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea. La șaisprezece ani, în 1961, primește o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde va studia 2 ani cu Galina Eghiazarova, apoi cu Heinrich Neuhaus și, mai târziu, cu Stanislav Neuhaus.
În 1966, în perioada studiilor din Rusia, concertează la Moscova și Leningrad, și participă la Concursul de pian "Van Cliburn" de la Fort Worth, Texas, unde câștigă premiul I. Își reia studiile la Moscova și, înainte de finalizarea acestora, va câștiga încă două prestigioase premii I: la Festivalul Internațional „George Enescu”, în 1967, și la Concursul internațional de pian de la Leeds, în Marea Britanie, în 1969. În noiembrie 1969 debutează pe scena londoneză, înregistrând un mare succes. Despre interpretarea sa a Sonatei pentru pian Op.10 No.3 de Beethoven, Joan Chissell de la ziarul The Times scrie: "El a adus pe scenă ceea ce părea o întreagă experiență de viață, cu alternanțele sale de dezolare și mândrie. Muzica nu ar putea fi niciodată mai apropiată de vorbire."
Cariera lui Radu Lupu continuă alături de cele mai prestigioase orchestre și cei mai mari dirijori ai lumii: în 1972 el cântă în SUA, la New York, cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, și cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. Apoi face un turneu de doi ani prin America, cu Orchestra Filarmonică din New York. Ulterior întreprinde cu regularitate turnee în Europa și Statele Unite, dar și în Asia (în Israel și în China).
SURSA: The Guardian, Wikipedia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News