Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru români şi doi bulgari, arestaţi în timp ce traversau Dunărea. Ce voiau să treacă cu barca peste graniţă
WhatsApp
Patru cetăţeni români şi doi bulgari sunt cercetaţi pentru infracţiunii de trafic de migranţi şi constituirea unui grup infracţional organizat, după ce au fost prinşi de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat în timp ce călăuzeau şapte cetăţeni iranieni care încercau să intre ilegal în România, traversând Dunărea cu o barcă, scrie Agerpres.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) a anunţat, vineri, că poliţiştii de frontieră din Calafat, judeţul Dolj, au observat în urmă cu două zile, cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei de stat, pe direcţia kilometrului fluvial 805, o barcă pescărească ce se deplasa pe Dunăre, dinspre Bulgaria către malul românesc. La malul românesc al Dunării, pe direcţia localităţii Basarabi, au fost depistaţi şapte bărbaţi care nu vorbeau limba română.

"În urma cercetării zonei de responsabilitate, în cooperare cu lucrători IPJ Dolj, au mai fost descoperiţi, într-o zonă împădurită din apropiere, patru cetăţeni români aflaţi într-o maşină, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, la acea oră. Toate persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit faptul că grupul care a trecut ilegal frontiera era format din şapte cetăţeni iranieni, cu vârste cuprinse între 24 şi 48 de ani, iar cei patru români, cu vârste cuprinse între 27 şi 42 de ani, au declarat că intenţionau să sprijine grupul să se deplaseze spre vestul ţării, de unde să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen", precizează IGPF într-un comunicat de presă.

Conform aceleiaşi surse, la scurt timp au mai fost descoperiţi, pe sensul de ieşire din ţară, la Calafat, doi cetăţeni bulgari care s-au prezentat pentru control şi care intraseră cu puţin timp înainte, fapt ce a trezit suspiciuni poliţiştilor de frontieră. În urma cercetărilor, dar şi pe baza declaraţiilor cetăţenilor străini, s-a stabilit că cei doi bulgari urmau să-i preia pe cei şapte iranieni de la călăuzele române şi să îi conducă spre vestul ţării, însă au renunţat când şi-au dat seama că cetăţenii iranieni fuseseră descoperiţi de poliţiştii de frontieră.

Cei şapte iranieni au fost predaţi, conform protocolului româno-bulgar, autorităţilor de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale, iar faţă de cei patru cetăţeni români şi cei doi cetăţeni bulgari sunt derulate cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi constituirea unui grup infracţional organizat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Abuzuri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel