Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patru români, cercetaţi pentru proxenetism. Chinurile la care erau supuse minorele exploatate
WhatsApp
Patru bărbaţi din judeţul Arad sunt cercetaţi după ce ar fi obligat minore să se prostitueze, unul dintre suspecţi fiind arestat preventiv, miercuri, pentru 30 de zile.
Româncă acuzată de acte obscene într-un loc public în timpul blitz-ului carabinierilor din Roma și amenzi de peste 10.000 de euro

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT, în perioada 2019 - septembrie 2020, doi dintre suspecţi "au recrutat şi transportat mai multe persoane vătămate minore şi, prin constrângere şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, le-au exploatat sexual, prin obligarea la practicarea prostituţiei pe raza judeţului Arad, în scopul obţinerii de beneficii materiale".

În decembrie 2019, arată procurorii, unul dintre bărbaţi ar fi produs şi distribuit materiale pornografice cu una dintre persoanele vătămate.

Procurorii au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a doi bărbaţi şi măsura controlului judiciar faţă de ceilalţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, viol, pornografie infantilă şi act sexual cu un minor, în formă agravată. Miercuri, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de celălalt reţinut iniţial a dispus măsura arestului la domiciliu.

Referitor la acest caz, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis că suspecţii au între 22 şi 34 de ani, iar anchetatorii au efectuat trei percheziţii domiciliare.

IPJ arată că cei patru bărbaţi "ar fi recrutat patru victime minore, prin metoda 'loverboy', în scopul obligării acestora la practicarea prostituţiei, folosind mijloace de constrângere fizică şi psihică".

"Exploatarea victimelor ar fi avut loc în judeţul Arad, la diverse locaţii sau la domiciliul celor în cauză, care şi-ar fi însuşit sumele de bani obţinute din practicarea de relaţii sexuale de către victime cu diverşi clienţi", precizează IPJ Arad.

Conform sursei citate, unul dintre cei patru suspecţi, în vârstă de 26 de ani, este deja încarcerat în Penitenciarul Gherla, pentru alte fapte. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Abuzuri Vezi toate articolele
pixel