În anii trecuți, cei care veneau acasă de sărbători cheltuiau mulți bani în țară și ajutau astfel și economia.
Lorena şi Ovidiu Matei, amândoi medici, s-au stabilit în Germania de 5 ani. Acesta este primul Crăciun în care nu au ajuns acasă. Au rude împrăştiate prin toată Europa.
Crăciun departe de cei dragi a fost şi pentru mulţi romani din Austria. Revederea e virtuală, dar lacrimile sunt reale. De bucurie, de tristeţe, de dor.
Pe străzile marilor oraşe europene nu răsună colinde. S-au auzit cele româneşti, cantate pe Skype şi Messenger, în casele conaţionalilor noştri stabiliţi acolo.
În cazul multora, ţările de adopţie sunt în stare de urgenţă. Totul e închis. Afaceri, magazine ori târguri de Crăciun.
„Încercam să facem cât mai plăcută rămânerea noastră în Germania. În fiecare an mergeam în România şi alături de prietenii mei, trei la număr, mergeam cu colinda şi vesteam Naşterea Domnului. Doresc să transmit tutror românilor sărbători binecuvântate şi să rămânem sănătoşi şi să ne vedem în curând în ţară”, a spus Adrian Medrea, din Germania, la Știrile PRO TV.
George Mihali e cu soţia şi copiii, la Paris. I-a vizitat Moş Crăciun, iar George le-a arătat momentul şi părinţilor săi.
Şi doi soţi stabiliţi la Atena au preferat să rămână în Grecia. Ea e din Piteşti şi ar fi vrut să fie acasă.
A simţit spiritul sărbătorilor şi Pavel, care locuieşte lângă oraşul italian Ferrara. A fost invitat la masa de Crăciun, în casa unor amici italieni.
Nici Iulia Gavriluț, stabilită la Udine, nu a putut veni acasă. A vrut să îşi ştie părinţii în siguranţă, la Hunedoara.
Sărbătorile sunt diferite şi pentru Bianca Crăciun. Locuieşte în sudul Australiei de doi ani, împreună cu soţul şi băieţelul lor. Şi-a salutat părinţii pe internet de la peste 30 de grade.
„E total diferit, mai ales că vin din Întorsura Buzăului, unde erau minus multe grade de Crăciun. Sunt palmierii care sunt îmbrăcaţi în straie de sărbătoare sau majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi, au o căciulă sau ceva cer să simbolizeze Crăciunul”, a spus Bianca Crăciun, românca din Australia.
În anii trecuţi, românii din diaspora veneau acasă cu mulţi bani, iar asta făcea bine economiei. Se estimează că în ultimii zece ani au adus 37,3 miliarde de Euro, potrivit datelor BNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News