Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Una dintre badantele românce exploatate, mărturii: „Am căzut în depresie. A venit cu benzină să-i dea foc”
WhatsApp
Zeci de românce au fost exploatate de o italiancă care le promitea locuri de muncă bine plătite. Femeile lucrau ca bone, menajere sau îngrijitoare. Iar uneori trecea şi un an fără să fie plătite.
Sursa foto: captură Observator

Emoţionată, abia stâpânindu-şi lacrimile, Silvia Vrânceanu a povestit la Observator cea mai neagră perioadă din viaţa ei. Mai bine de un an a lucrat zi şi noapte în casa unei bătrâne din Bologna. Fără nicio zi de pauză şi neplătită. Ar fi trebuit să primească 26.000 de euro până acum.

„Invocau tot felul de motive. "Imposibil! Ţi-i dăm, ţi-i dăm! Nu se poate, nu se poate!" Dar de câte ori m-am dus plângând şi distrusă, că eu aveam şi un împrumut făcut în bancă. Am făcut o cădere nervoasă, am căzut într-o depresie. Nu mâncam. Am leşinat, am căzut”, a povestit Silvia Vrânceanu, victimă.

 

„Erau o grămadă de muieri care urlau” 

 

Povestea Silviei este și a altor 300 de femei. Venite de peste hotare, în căutarea unui loc de muncă, au fost păcălite de promisiunile celei care le-a angajat, o italiancă. Multe au aflat după ani de muncă grea că sunt în ilegalitate. Fără asigurare de sănătate şi contribuţii la fondul de pensii au riscat expulzarea. Nici plata nu era cea stabilită. Dacă, totuşi, venea la timp.

„M-am certat cu ei, m-am dus de nu ştiu câte ori la poarta lor să-mi dea banii. Au fost discuţii, au fost certuri. Una dintre românce a venit cu benzină să-i dea foc. Erau o grămadă de muieri care urlau în faţa agenţiei”, a mai povestit Silvia.

 

Nu exista un contract de muncă înregistrat

 

„Oamenii nu îşi luau salariile, mai mult decât atât nu exista un contract de muncă înregistrat la forţele de muncă. Această firmă nu a plătit contribuţiile către stat”, a spus Doru Badea, avocat din Bologna.

În ultimii şase ani, mai multe victime, inclusiv românce, au depus plângeri la poliţie şi au denunţat modul în care au fost exploatate. Zilele trecute, angajatoarea a fost arestată iar poliţia a pus sechestru pe toate bunurile ei.

Un român care era şofer la firma ei este cercetat în libertate. Poliţia încearcă să afle dacă bărbatul ştia de ilegalităţile comise în firmă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel