Magda a sosit în Italia din România în anul 2006, alături de partenerul ei de atunci și de fiul ei de 19 ani. În cei 17 ani petrecuți în Italia a trăit totul: viața pe stradă, locuri de muncă precare, alcool și violență. Ea a supraviețuit și este acum aici, la casa Sabotino, stând la masa din sufragerie, cu o față obosită și cu îmbrăcăminte casnică, care îi scoate în evidență, prin contrast, mâinile cu unghii lungi vopsite, proaspăt îngrijite: un mic act de îngrijire față de ea însăși, un omagiu adus femeii care ar fi putut fi și care poate, într-o zi, va deveni.

Potrivit celor spuse de ea, la sosirea în Italia, Magda și partenerul ei nu aveau un scop precis și nici măcar un loc de cazare. Dormeau în Gara Termini, mai exact pe Via Marsala. În fiecare dimineață, pe la șase, trebuia să se trezească și să plece, departe de carabinieri. Nu știa limba, reușea să spună „da” și „nu”, „bună dimineața” și „bună seara”, dar încet-încet au început să se familiarizeze.

Magda și-a găsit un loc de muncă ca îngrijitoare, care a durat doar trei luni, pentru că doamna de care trebuia să aibă grijă a murit. Urmează 12 ani de locuri de muncă nedeclarate și precare. O doare spatele din ce în ce mai mult din cauza eforturilor excesive, se atașează de bătrânii de care îi îngrijește, dar până la urmă aceștia mor mereu și acele despărțiri o deprimă.

Magda: „Învăț încet-încet să am grijă de mine”

De-a lungul timpului, intervalele dintre un job și altul devin tot mai dese, până când ajunge cu partenerul ei într-o mașină abandonată în zona Monti Tiburtini, la 6 kilometri est de Gara Termini. „Nu eram sănătoasă, nici partenerul nu mai putea lucra în depozitele de materiale de construcții, cum puteam plăti chiria?”, spune Magda. „A fost greu, a plouat în mașină și atunci nici nu știam unde să ne facem nevoile”. Apoi partenerul Magdei s-a îmbolnăvit, a făcut o tumoare la cap. Poate că o avea de ceva vreme, cine știe. Dar amândoi părăsesc mașina și se culcă, unul la Caritas și celălalt la Centrul de Noapte al Binario 95.

Ea stă lângă el și, o dată pe lună, îl însoțește la spital pentru chimioterapie. Între timp, relația dintre ei se înrăutățește. „Nu a fost niciodată un sfânt”, spune Magda. „Este un tip irascibil, se implică adesea în lupte. Și apoi a fost de două ori în închisoare, pentru un total de 4 ani, atât la Roma, cât și în Toscana”. 

Acuzată că nu-l iubește și că speră ca el să moară, toate prezintă un motiv întemeiat pentru a o lovi. Ea îi dă banii pe care îi câștigă, dar nu sunt de ajuns. Îi repetă că nu știe să facă nimic și că nici măcar nu se pricepe la furt, că nici nu știe să se prostitueze. L-a suportat ani de zile și acum că și el este bolnav, cu atât mai mult, nu vrea să-l lase baltă. Toată lumea o sfătuiește să pună capăt acelei relații bolnave, chiar și medicii care îl tratează. „Odată ajuns la cantina din Via Marsala, m-a pălmuit atât de tare încât am crezut că s-a stins lumina. Totul s-a întunecat brusc”. Și ce face ea în aceste cazuri? „Am luat două analgezice, o bere și nu m-am mai gândit la asta”.

Când ajunge înapoi în închisoare, Magda se trezește singură, în sfârșit. Dar nu este ușor să găsești un loc de cazare. Doarme în adăposturi, merge la călugărițele Maicii Tereza de Calcutta și apoi se alătură fiului său, care între timp s-a mutat în Germania. Neputând sta cu el, se întoarce din nou în Italia, unde începe din nou procesul centrelor de primire până când, în noiembrie 2021, ajunge la Casa Sabotino, unde, în timp și cu mult efort, își găsește un echilibru. „Când beam bere zâmbeam mereu, dar uneori auzeam voci care îmi spuneau să-mi pun capăt zilelor, pentru că acolo unde aș merge nu va mai fi durere și suferință. Aici mi-au spus că nu sunt o femeie fără adăpost sau alcoolică, învăț încet-încet să am grijă de mine”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News