Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Două românce au ruinat un pensionar: L-au amăgit cu povești dramatice și relații intime și l-au lăsat fără 193.000 euro
WhatsApp
Două românce, în vârstă de 30, respectiv 37 de ani, au înșelat un pensionar, în vârstă de 70 de ani, cu 193.000 de euro, în Ravenna, regiunea Emilia-Romagna din Italia.
Italia. Două românce au ruinat un pensionar: L-au amăgit cu povești dramatice și relații intime și l-au lăsat fără 193.000 euro

Cele două românce trebuiau să se prezinte astăzi în instanță după ce au păcălit un pensionar povestind despre presupuse evenimente dramatice. Acum, una dintre cele două nu este de găsit.

Orfană de ambii părinți, cu o surioară cu handicap rămasă în România, abandonată de soțul ei care îi luase fiica. Și, în sfârșit, o bucată de pământ deținută în România, o potențială mină de bani, dar greu de vândut din cauza problemelor birocratice. Singura persoană care îi rămăsese aproape era cealată româncă, pe care o prezentase pensionarului ca fiind verișoara ei, „dragă și foarte generoasă”, care acceptase să o găzduiască în apartamentul ei din Lido Adriano.

 

Poveste tragică, asezonată cu rugăminți și lacrimi

 

O poveste tragică, asezonată cu rugăminți și lacrimi, capabilă să-l emoționeze pe pensionarul din Ravenna care le dăruise celor două românce în doar două luni, iulie - septembrie 2018, 193.000 euro în transferuri bancare sub formă de împrumuturi, niciodată rambursate, și donații caritabile.

Procurorul Cristina D'Aniello care a coordonat ancheta a caracterizat această faptă drept „înșelătorie în competiție”. Cele două românce au ajuns în proces, prin procedură scurtată în fața judecătorului Roberta Bailetti. 

 

„18.000 de euro pentru ca fostul soț să-i dea fetița”

 

Victima, un fost membru al poliției care era văduv, le întâlnise întâmplător pe acele două femei într-un bar de la malul mării. După cum s-a raportat în plângere, era începutul lunii iulie 2018 când a discutat prima dată cu româncele.

Apoi, femeile s-au întors în același bar și românca de 37 de ani începuse să-și dezvăluie „povestea tristă între nenorociri de familie și nenorociri economice, puternică în presupusa ei punere în scenă a poveștii susținută de autoproclamata verișoară”.

Totodată, românca de 37 de ani a avut și un raport intim cu pensionarul.

„Cu siguranță îi plăcea cauza ei: și altfel de ce să nu-i plătească un prim transfer bancar de 18.000 de euro pentru ca – așa cum susținea femeia – fostul soț să-i dea înapoi fiica cea mică?”, mai spun anchetatorii.

 

„Conturile, blocate din cauza unui împrumut făcut de fostul soț”

 

Acesta a fost primul transfer al unui lung șir de transferuri bancare care se îngroșase în jurul unei bucăți de pământ, cea pe care tânăra de 37 de ani declarase că o deține în România și dorea să vândă.

„Voia să cumpere un italian cu 180 de mii de euro, apoi un al doilea italian se prezentase cu 350 de mii de euro, iar apoi primul contract a fost anulat”, mai arată anchetatorii.

Dar, când s-a dus la bancă pentru a încheia vânzarea, a descoperit - a spus ea - că i-au fost blocate conturile din cauza unei datorii de 27.000 de euro pentru un împrumut de la fostul ei soț care nu a fost niciodată rambursat. Pe scurt, erau de plătit banii aceia. Așa chiar s-a făcut și cercul vicios al plăților a continuat până când în teatrul vânzării a apărut un nou personaj: un cumpărător german dispus să plătească 390 de mii de euro.

În acel moment, pensionarul, datorită intervenției unui membru al familiei, a spus nu și a fost convins să depună plângere.

Din verificările ulterioare a reieșit un scenariu cu adevărat tulburător: cel al „femeilor întreprinzătoare” din Europa de Est, împrăștiate prin zonă, în căutarea unor pensionari cu care să se cupleze pe stradă sau în baruri și să îi stoarcă de bani cu povești lacrimogene.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel