Luni seară, activiștii pentru drepturile animalelor "Peta" au identificat o ofertă ilegală de căței prin intermediul anunțurilor eBay. Românul a vrut să vândă doi cățeluși Shih Tzu importați din România, cu prețul de 1.150 de euro fiecare. Deghizați în potențiali cumpărători, angajații Peta au contactat românul și s-au întâlnit cu el în această dimineață, la ora 08:00.
„Cățeii aveau maximum zece săptămâni, dar nu ar trebui vânduți până la vârsta de 15 săptămâni. De asemenea, nu se știe dacă au fost vaccinați împotriva rabiei așa cum este obligatoriu”, a declarat pentru bild.de Jana Hoger, reprezentantă Peta.
„În plus, datele de pe microcip nu se potriveau cu celelalte documente”, a mai spus Hoger. „Aceasta este fraudă. Și animalele suferă”.
Poliția a confiscat animalele. Proprietarul, care, potrivit lui Peta, este român rezident în Germania, așteaptă acum o amendă.
Activiștii pentru drepturile animalelor fac apel la iubitorii de animale să nu cumpere niciodată animale de companie de pe internet. Mai ales acum, în sezonul Crăciunului, când comerțul ilegal cu pui de animale este înfloritor, iar aceștia trebuie să îndure multe suferințe.
Europarlamentarii au adoptat o rezoluție prin care cer Comisiei Europene „măsuri clare și eficiente” pentru stoparea traficului ilegal de animale de companie.
O acțiune așteptată de ani de zile de militanții pentru drepturile animalelor. Mai ales în ultimele luni, diferite ONG-uri europene, politicieni și jurnaliști, au subliniat gravitatea fenomenului traficului ilegal cu animale de companie în Europa.
Pentru că așa-zisa mafie a animalelor are multe fațete, reprezintă un fenomen în masă și nu există deocamdată instrumente care să-l stopeze. O serie de investigații, confirmate de autorități, au ajuns la concluzia că mafia câinilor câștigă sume comparabile cu profiturile dealerilor de droguri: cel puțin 24 de miliarde de euro anual.
Renate Sommer, conservatoare germană și fostă membră a Parlamentului European până în 2019, a vorbit într-un interviu pentru DW despre „criminalitate organizată” care trebuie oprită rapid la nivel european. Același lucru îl spune și Lea Schmitz, purtătoare de cuvânt a Deutscher Tierschutzbund, Uniunea Germană de Protecție a Animalelor: „Este vorba cu siguranță despre criminalitate organizată”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News