Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Muncitorii abatorului din Guetersloh, obligaţi să mai stea în carantină. Angela Merkel confirmă ELIMINAREA contractelor de muncă temporare
WhatsApp
Lucrătorii de la abatorul german din Guetersloh, unde s-a descoperit un focar major de coronavirus, vor trebui să rămână în carantină până pe data de 17 iulie, au anunţat miercuri autorităţile locale, în timp ce cancelarul Angela Merkel a confirmat eliminarea contractelor de muncă temporare în acest sector economic, potrivit agenţiei DPA.
Foto ILUSTRATIV

Prelungirea carantinei priveşte persoanele care au lucrat în abator sau care au locuit împreună cu acestea în locuinţele comunale în perioada 3-17 iunie. Măsura nu se aplică persoanelor testate pozitiv pentru COVID-19 care între timp s-au vindecat.

Peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus, mulţi dintre ei fiind români. Acest focar a forţat izolarea a circa 670.000 de persoane în respectiva zonă.

Proprietarul abatorului a fost criticat pentru nerespectarea normelor sanitare, iar în urma apariţiei acestui focar guvernul de la Berlin a anunţat măsuri pentru schimbarea practicilor în sectorul procesării cărnii.

Într-un discurs susţinut miercuri în faţa parlamentului german, cancelarul Angela Merkel a confirmat că în acest sector vor fi eliminate contractele de muncă temporare. Aceste contracte, care adesea sunt folosite în cazul lucrătorilor est-europeni angajaţi prin intermediul unor subcontractori pe salarii minime, au fost în centrul controversei declanşate de acest focar.

Angela Merkel a estimat că, deşi renunţarea la aceste contracte ar putea avea ca efect creşterea preţului cărnii, acest lucru ar putea ajuta micii producători.

Ea a mai anunţat că în planul de redresare economică post-pandemie guvernul federal a alocat circa 300 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care sunt ţinute animalele în ferme. Deşi aplicarea acestor măsuri ar putea să dureze ani, ''categoric trebuie să facem ceva pentru condiţiile animalelor'', a spus Merkel în faţa Bundestagului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel