Paolo Giuggia, directorul general al companiei de construcții Giuggia Costruzioni din Mondovì, Italia, a inițiat un proiect ambițios pentru a rezolva problema locuințelor muncitorilor săi. Antreprenorul gestionează o companie istorică, fondată în 1881 sub numele de "Fratelli Giuggia", care generează venituri anuale de peste 70 de milioane de euro.
Exasperat de faptul că proprietarii refuză constant să închirieze apartamente muncitorilor migranți, care reprezintă jumătate din cei 250 de angajați ai săi direcți, Giuggia a decis să cumpere și să renoveze o clădire pentru a oferi locuințe sigure acestora, transmite publicația italiană Corriere Della Sera.
Giuggia a încercat inițial să garanteze personal pentru muncitorii săi, oferind proprietarilor asigurări privind stabilitatea și legalitatea contractelor: "Puteți închiria prin firma mea. Totul este garantat", a explicat el. Totuși, proprietarii de apartamente au refuzat sistematic să închirieze muncitorilor migranți, invocând motive precum faptul că aceștia sunt, în general, bărbați singuri, că durata contractelor este scurtă sau că locuințele sunt mobilate și ar putea fi deteriorate.
În fața acestui refuz, patronul a recurs la închirierea unor hoteluri întregi pentru perioade scurte, de două-trei luni, suficiente pentru a acoperi etapele critice ale lucrărilor pe șantiere. Această soluție temporară a permis gestionarea proiectelor, însă a venit cu costuri financiare considerabile.
"Am închiriat hoteluri, însă cu costuri foarte mari. Riscau să ne arunce în aer bugetul”, a declarat Giuggia.
Pentru a rezolva problema pe termen lung, Giuggia a decis să cumpere o clădire întreagă pe care o va renova, transformând-o în 15 apartamente.
"Îmi suflec mânecile și construiesc pentru muncitorii mei. Le voi oferi un loc sigur, un loc decent unde să poată locui în siguranță", a explicat antreprenorul.
Vineri, Paolo Giuggia a prezentat această inițiativă în cadrul unui eveniment desfășurat la Cuneo, unde antreprenorii locali și reprezentanții Prefecturii au semnat un acord privind integrarea persoanelor adăpostite în centrele de primire extraordinare (*CAS*) din provincie. În aceste centre sunt găzduite peste 1.400 de persoane, iar acordul urmărește integrarea lor în întreprinderile locale, în contextul unei nevoi acute de forță de muncă.
Această inițiativă vine pe fondul unui deficit demografic major care afectează Italia, combinat cu o rată a șomajului extrem de scăzută în regiunea Cuneo, de doar 3,7%. "Avem nevoie de acești lucrători pentru a susține creșterea economică. Angajarea persoanelor din afara UE este o resursă valoroasă, dar nu este suficientă. Sistemul trebuie să integreze acești oameni atât în locuințe, cât și în transporturi”, a subliniat Giuggia, potrivit sursei citate.
Jurnaliștii de la Corriere Della Sera mai scriu că încrederea față de migranți e vizibilă peste tot în societate, fapt observat și de patronul italian.
"Temerile multora dispar când acești lucrători sunt alături de familiile lor. Dar acest lucru se întâmplă doar ulterior, când au un loc de muncă stabil și documentele necesare. În prima fază, acești oameni trebuie sprijiniți. Dacă statul nu o face, o facem noi, antreprenorii”, a afirmat el.
-----------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News