Confruntându-se cu condiții inumane, în care moartea și violența, nedreptatea, abuzul și sărăcia reglementează zilele de lucru. Acasă, copiii stau la bunicile lor și devin, pe timpul despărțirii, „orfani albi”.

„Viața tuturor redusă la supraviețuire. Uneori, nici măcar atât”, spune autoarea expoziției, Stefania Prandi.

SURSA FOTO: captură vita.it

„Când te întorci? De ce ne-ai lăsat?”

„Petra plecase de trei ani din România. Și totuși, lacrima distanței tot îi făcea să-i tremure vocea”, spune Prandi. „Unul dintre părinți a trebuit operat de o hernie inghinală severă. Pentru ea nu exista altă modalitate de a plăti medicamentele: trebuia să-și lase cei nouă copii în Iași și să devină muncitoare în Italia”. Alina, copilul ei cel mic, avea doar șase luni. „Petra mi-a spus că a încredințat-o fraților ei mai mari. Apoi a închis ochii și a început să plângă. La 47 de ani a făcut diverse meserii, chiar a fost și zidar în România, dar banii câștigați erau prea puțini, 40 de euro pentru fiecare cameră. O muncă care a necesitat până la o săptămână de efort”, a povestit jurnalista.

Svetlana, în vârstă de 39 de ani, a plecat când fiica ei cea mică avea un an. „Ea și sora ei au rămas la bunicile lor”, spune Prandi. „De îndată ce a învățat să vorbească, cea mai mică a început să o întrebe pe mama ei: când te întorci? de ce ne-ai lăsat? După patru ani i-a adus în Italia pentru că nu a mai suportat”.

„M-a înșelat cu un cuplu căsătorit”. Mamă româncă, acuzată de fostul soț de fapte oribile, în Italia: „Fiul nostru mic, implicat în jocurile lor erotice”

„Sindromul Italia”

SURSA FOTO: captură vita.it

Când lucra în mediul rural San Severo, în provincia Foggia, Camelia câștiga între 20 și 30 de euro pe zi. „Începea la cinci dimineața și termina programul la șapte seara. Locuia într-o casă de țară, fără apă sau lumină. Au pus-o să doarmă acolo unde țineau caii”.

„Femeile din comunitatea europeană, care lucrează în câmpurile și serele italiene, precum și în Spania sau Germania, unde se cultivă fructele și legumele vândute în toată Europa, provin mai ales din România și Bulgaria”, spune jurnalista. În mai multe cazuri, ele se despart de copii, care rămân luni de zile în țările lor de origine cu bunicile. „Distanța este trăită cu durere de mame. Se poate întâmpla ca suferința să devină atât de puternică încât să le oblige să se întoarcă acasă mai devreme decât se aștepta, abandonând proiectul migrator”. Unii, după cum îi spune lui Prandi Petronela Nechita, șefa spitalului de psihiatrie din Iași, ajung internați. „Așa-numitul sindrom Italia, adică starea de disconfort datorată maternității delegate altora, a fost inventat pentru îngrijitori, dar îi privește și pe muncitorii agricoli. Decizia de plecare se datorează lipsei de locuri de muncă și salariilor prea mici din România”.

În școala generală din Zmeu, un sat în comuna Lungani din județul Iași, cu 432 de elevi, 30% din mamele elevilor lucrează în străinătate, împreună cu tații. Copiii rămân cu bunicii. Potrivit directorului Iurciuc Ilie, distanța are un impact negativ asupra performanței școlare. În medie, elevii cu părinți migranți au note mai mici și riscă să abandoneze școala. Sunt mai răzvrătiți, tind să nu respecte regulile și să se întristeze în fața mamelor altora.

„Italia și România, singurele câștigătoare”. Sacrificiile făcute de badantele românce pentru copiii lor: „Îmi opream 10 euro, restul le trimiteam lor”

Plecarea mamei în străinătate este greu de suportat

SURSA FOTO: captură vita.it

„După cum mi-a explicat Rosita Alexandrova, o profesoară de 64 de ani din Gabrovnitsa, o școală din provincia Montana, Bulgaria, de-a lungul anilor a avut mulți elevi cu mame îndepărtate. Dimineața, de îndată ce ajungeau, o rugau să-i îmbrățișeze pentru că se simțeau singuri. Uneori erau deosebit de triști și o rugau să-i ajute să scrie scrisori pentru a fi trimise în Italia”, mai povestește jurnalista.

În general, mama plecarea mamei în străinătate este greu de suportat. „Uneori, orfanii albi, când vine vârsta adolescenței, caută consolare în alcool sau alte substanțe psihotrope”. După cum povestește jurnalista, „potrivit sindicalistei Maria Lazarova, părăsirea Bulgariei este o alegere aproape obligatorie: fabricile s-au închis după sfârșitul blocului sovietic, posibilitățile de angajare rămase au fost puține și salariile prea mici”.

Prandi știe foarte bine acest subiect. În 2018 publicase la editura Settenove „Aur roșu. Căpșuni, roșii, hărțuire și exploatare în Marea Mediterană” (care a primit o duzină de premii): un reportaj despre femeile care adună și ambalează mâncarea care ajunge pe mesele noastre. Povestea se desfășoară în trei țări cu vedere la Marea Mediterană, Italia, Spania și Maroc, printre marii exportatori de legume și fructe din Europa și din lume. Aici, femeile de la fermă nu sunt doar plătite mai puțin decât bărbații și forțate să lucreze în ture epuizante, dar sunt hărțuite sexual, șantajate, supuse violenței verbale și fizice și violurilor. În carte sunt viețile numeroșilor muncitori pe care mass-media îi ignoră: supraviețuirea zilnică, rezistența la violență, curajul denunțurilor care, în ciuda eforturilor lor, cad în urechi surde. Cartea este rezultatul unei investigații și documentări care a durat mai bine de doi ani, cu peste 130 de interviuri cu muncitoare, sindicaliste și asociații.

Mare bucurie pentru o familie de români din Italia: S-a născut perfect sănătos cel de-al 13-lea copil. Mama Oana: „Zilele mele sunt mereu pline de bucurie”

Muncitori și îngrijitori, aceeași soartă

SURSA FOTO: captură vita.it

„În România aceste femei ies în evidență pe panourile publicitare ale companiilor de telefonie și aproape întotdeauna sunt fotografiate în momentul în care vorbesc cu copiii lor”, a explicat scriitorul Marco Balzano. 

Daniela, o româncă de 47 de ani, pleacă într-o noapte de februarie din Rădeni, un sat din România, se urcă într-un autobuz fără să spună nimic copiilor ei, Manuel și Angelica, și soțului ei, pentru a merge la Milano. Banii acasă nu sunt suficienți. Își ascunde banii în sutien, poartă cu ea puține obiecte întrucât pe „bătrânii și familiile lor îi interesează doar brațele mele”. În valiză va pune doar fotografiile de când copiii erau mici. „Pot să mă uit doar la fotografiile în care sunt încă mamă”, va spune ea. În Italia, Daniela va lucra ca îngrijitoare, iar apoi ca bonă. Se va întoarce doar sporadic în România. Până când, la un moment dat, un eveniment brusc o va forța să dea înapoi caseta ultimilor câțiva ani, în speranța că va putea relua legătura cu copiii ei. „Sângele apă nu se face”, spune Balzano.

Prandi speră că prin munca ei, poate atrage atenția asupra acestei probleme și poate încuraja schimbarea. „Trebuie să recunoaștem și să apreciem contribuția acestor femei la societatea noastră. Ele fac un sacrificiu enorm pentru a-și hrăni familiile. Nu ar trebui să le tratăm cu dispreț, ci cu respect și compasiune. Cred că aceste femei ar merita mai mult decât o zi a mamei. Ar merita o viață întreagă de recunoștință și respect. Pentru că, în ciuda tuturor dificultăților, ele nu renunță niciodată. Ele sunt adevărate eroine!”

----------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG   

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N   

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News