Publicitate
Povestea începe în anul 2014, atunci când micuțul de 4 luni al româncei a fost luat de autorități. Astfel, i-au luat dreptul de a-și crește copilul. Din anul 2014 până în prezent, Hermina trăiește un coșmar care nu se mai termină și se judecă cu autoritățile daneze, cărora le solicită să-i încredințeze fiul. În același timp, conaționala a întreprins acțiuni și în instanța din România, căreia îi cere repatrierea fiului său minor, care este cetățean român.
Pe data de 23 mai 2022, autoritățile din Danemarca au hotărât ca fiul româncei să rămână în plasament la familia daneză la care se află din anul 2014, de la patru luni după ce acesta s-a născut. De asemenea, instanța a sistat vizitele la care avea dreptul. Motivația judecătorilor este că românca „nu respectă spațiul personal al copilului în timpul vizitelor” și că „acesta este agitat după întâlnirile cu ea”.
„Mie mi-a murit un copil de 14 ani, fiind răpus de leucemie. Când a venit pe lume ce de-al doilea copil, autoritățile daneze au concluzionat că n-au încredere să-mi cresc copilul, cu toate că am documente că sunt aptă și capabilă să-mi cresc copilul. Cu toate astea, am fost sechestrată de la naștere. William s-a născut prematur, cu patru săptămâni mai devreme de termen. Am mai fost ținută sechestrată cu el timp de zece săptămâni, după care m-au dus la ședința la care au hotărât să-mi ia copilul. În perioada aceea am căpătat un șoc foarte puternic, nu puteam să mă exprim, nu înțelegeam ce se mai întâmplă. Nu mai puteam să gândesc. De atunci, lupt de 9 ani de zile să-mi salvez copilul. Fără niciun motiv, copilul meu a fost răpit”, spune Hermina.
Hermina Gheorghe și-a văzut fiul pentru ultima dată în luna iunie a anului 2021.
Avocata româncei, Mirela David Andrei, susține că Hermina Gheorghe a primit motivarea ultimei decizii de la comisia de protecție socială din Hillerod, Danemarca, serviciu care decide de 9 ani ce este bine și ce nu pentru familia ei. „În decizia sa, comisia pune un accent deosebit pe conținutul deciziilor privind plasarea lui William în afara căminului fără consimțământ și contactul supravegheat și întrerupt, care au fost luate anterior de către comisia pentru copii și tineri, Comisia de Apel daneză și instanța din Hillerød, precum și despre conținutul conversației de apel a părților cu Hermina din 28 februarie 2023 și a conversației copiilor cu William din 10 martie 2023. Comisia subliniază că se pare că Hermina Gheorghe continuă să aibă o neîncredere considerabilă față de actorii profesioniști din jurul plasamentului lui William și că, în ciuda încercărilor administrației de dialog și cooperare cu ea, ea nu pare să fi dorit acest lucru până acum și nu se vede că data să fi reflectat mai îndeaproape sau să fi înțeles o posibilă legătură între propriul său comportament și reacțiile negative ale lui William de a fi cu ea. Astfel, comitetul nu găsește niciun temei pentru a presupune în prezent că, din moment ce instanța în decizia lui Hillerød din 14 decembrie 2022 privind contactul întrerupt în continuare, a existat o evoluție care poate condiționa că va fi benefică pentru sănătatea și dezvoltarea lui William, că împreună se reia. Pe de altă parte, comisia consideră că este necesar să se mențină calmul care s-a creat în jurul lui William, ceea ce, însă, nu este exclus de faptul că administrația continuă să caute cooperarea cu Hermina”.
„Ei sunt Danemarca, Hermina e româncă, iar pentru români nimeni nu se zbate, nimeni nu le ia apărarea, nimeni nu reclamă abuzurile asupra minorilor care sunt luați și traumatizați în familiile daneze!”, spune Mirela David Andrei. „Sfidare și tupeu fantastic sunt descrieri frumoase pentru modul în care Danemarca își bate joc de familiile românilor și tratează reprezentanții Ambasadei din Copenhaga. Am arătat în articolele anterioare faptul că mama nu are nicio problemă, că este aptă și competentă să își crească copilul, că am depus personal un raport de expertiză psihologică care atesta abilitățile parentale. Inutil să mai scriu că probele în apărare nu sunt nici măcar menționate în hotărârile judecătorești daneze. Danemarca, țara micuță dar cu potențial economic măreț își bate joc cum vrea ea de rudele îndepăratate din Estul Europei”.
Românca a depus o solicitare, pentru ca acțiunea de protest pe care a început-o în data de 12 aprilie, să fie legală. A primit dreptul de a protesta în fața Parlamentului din Copenhaga în perioada 12 aprilie – 3 mai.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News