„Exact cum spune în limba română – „apa trece, pietrele rămân”. Acest virus s-a încantonat foarte bine și stă liniștit, hai să zicem latent și în anumite momente, mai ales la persoanele cu risc, cu alte afecțiuni, acest virus își face activitatea, a declarat, la Jurnalul de Seară de la Digi24, medicul neurochirurg Vlad Ciurea.
„Persoanele de peste 65 de ani, care a trecut prin Covid, dezvoltat accidente vasculare. Nu erau predispuse. Alții au evoluat spre sindroame neurologice de diferite forme, degradare. Se așteaptă ca unele cazuri, ce spun datele din literatură și din nefericire am văzut și eu vor merge către acea boală cu neamțul căreia nu vreau să-i spun numele (n. red. – Boala Alzheimer). Te cutremuri când auzi că acest virus parcă a împins sistemul nervos spre o degradare, spre boala uitării. La persoanele predispuse spre aceste afecțiuni poate să ducă la o degradare cerebrală. În câteva luni vom ști sigur, dar este un mare semn de alarmă. Mai bine prevenim decât să tratăm această boală pentru că încă nu le știm pe toate, chiar cu toate eforturile din întreaga lume”, a spus medicul.
„Sunt două căi prin care virusul ajunge în creier: calea hematogenă, prin plămâni, a trecut în alveole, din capilarele alveolare în sânge și ajunge în creier; sau prin cea de-a doua cale – aerian, prin nas se duce exact în bulbii olfactivi și ajunge direct în mijlocul creierului, din cauza asta ai dispariție de miros, iar lângă centrii mirosului sunt centrii gustului. Dacă ați observat, am văzut și eu la diferite persoane, că aceasta a fost persistentă – trei luni, șase luni – și odată cu ameliorarea stării generale a revenit și gustul și mirosul. Eu n-am avut pierdere nici de gust, nici de miros, m-am și mirat. Mi s-a spus, „«Știți, dumneavoastră ați purtat mască 24 de ore din 24, de acceea ați fost mai protejat și de aceea virusul nu v-a atacat pe linie aerogenă»”, a completat Vlad Ciurea la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News