Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, de către poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Deveselu.
"Măsura a fost dispusă într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală. În fapt, bărbatul este bănuit că, în perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021, ar fi atins-o în zonele intime pe o minoră, în vârstă de 10 ani, în timp ce se afla pe raza municipiului Caracal, cât şi pe raza comunei Vlădila”, a transmis IPJ Olt.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propuneri legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News