Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zelenski cere noi sancţiuni la adresa Rusiei: Un armistiţiu nu face decât să înrăutăţească situaţia
WhatsApp
Preşedintele ucrainean a acuzat Moscova că a încălcat declaraţia finală a summit-ului G20 din Bali, care a fost susţinută şi de Rusia, în numeroase puncte. 
Zelenski cere noi sancţiuni la adresa Rusiei -  Un armistiţiu nu face decât să înrăutăţească situaţia

Declaraţia a subliniat importanţa dreptului internaţional şi a unui sistem multilateral ca garanţi ai păcii şi stabilităţii. Cu toate acestea, Rusia continuă să distrugă relaţiile internaţionale în timp ce pretinde că luptă împreună cu toţi ceilalţi împotriva acestei destabilizări, a spus el. Moscova îşi mobilizează toate resursele "pentru a deveni cel mai mare stat terorist din istorie", a susţinut preşedintele Zelenski.

Tot vineri, în declaraţiile difuzate la forumul internaţional de securitate din Halifax, Canada, preşedintele Volodimir Zelenski a respins ideea unui armistiţiu de scurtă durată cu Rusia, argumentând că aceasta nu ar face decât să înrăutăţească lucrurile."Rusia urmăreşte acum un scurt armistiţiu, un răgaz pentru a-şi recăpăta forţele. Ar putea fi văzut ca sfârşitul războiului, dar un astfel de răgaz nu va face decât să înrăutăţească situaţia"."O pace cu adevărat reală, durabilă şi cinstită nu poate veni decât din distrugerea completă a agresiunii ruse", a adăugat el.

Casa Albă a reiterat vineri că doar preşedintele Volodimir Zelenski este în măsură să aprobe deschiderea negocierilor dintre Ucraina şi Rusia, respingând orice idee de presiune în această direcţie asupra Kievului din partea SUA.

 

Citește și:

 

Rusia a anunţat că început construirea unor fortificaţii în Crimeea, peninsula ucraineană ocupată

 

Rusia a anunţat vineri că efectuează lucrări de construire a unor fortificaţii în peninsula ucraineană Crimeea (anexată ilegal de Moscova în 2014), după retragerea soldaţilor săi din regiunea ucraineană vecină Herson în faţa unei contraofensive a armatei Kievului, relatează AFP.

'Lucrările de construire a fortificaţiilor se desfăşoară sub controlul meu pe teritoriul Crimeii pentru a garanta securitatea locuitorilor' de aici, a declarat Serghei Aksionov, guvernatorul instalat de Moscova după anexarea acestei peninsule ucrainene.

El a subliniat totuşi că securitatea Crimeii trece 'în principal prin măsuri de pus în aplicare pe teritoriul regiunii Herson', adiacentă peninsulei, în sudul Ucrainei.

Acest anunţ intervine în timp ce forţele ruse au efectuat săptămâna trecută o retragere umilitoare în această regiune, după ce au eşuat în a contracara un contraatac al soldaţilor ucraineni.

 

Armata rusă şi-a apropiat tunurile de Crimeea


Retragerea militarilor ruşi, care au abandonat în special capitala regională cu acelaşi nume, a permis forţelor Kievului să-şi apropie tunurile de Crimeea, devenită ţintă de mai multe ori în ultimele luni.

În octombrie, podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula de teritoriul rus, a fost parţial avariat în urma unui atac atribuit Ucrainei de către Moscova, care a făcut referire la un camion capcană.

Alte atacuri imputate forţelor ucrainene au avut loc în Crimeea, în special împotriva flotei ruse din Sevastopol sau împotriva mai multor infrastructuri militare ruseşti din peninsulă.

De la anexarea sa în 2014, Moscova consideră Crimeea drept componentă a teritoriului său, dar care nu este recunoscută de către comunitatea internaţională. Kievul vrea să recupereze peninsula, conform Agerpres.

Rusia a lovit infrastructura energetică și "ținte militare" în Ucraina - presa rusă


Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că loviturile sale de joi în Ucraina au vizat infrastructura militară și energetică, au relatat agențiile de presă rusești.

În informarea sa zilnică, acesta a precizat că a folosit arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte de apărare și industriale, inclusiv "instalații de fabricare a rachetelor".

Aproximativ 10 milioane de persoane au rămas fără energie electrică de la lovituri, a declarat președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy într-un discurs video de joi seara, adăugând că autoritățile din unele locuri au ordonat pene de curent de urgență forțate, conform Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel