Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zelenski avertizează că există riscul unei crize alimentare mondiale
WhatsApp
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat sâmbătă că o continuare a blocadei ruse asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră riscă să conducă la o criză alimentară mondială, transmit AFP şi dpa.

„Dacă nu ne putem exporta produsele alimentare, atunci lumea se va confrunta cu o criză alimentară gravă şi foamete în multe ţări din Asia şi Africa”, a declarat Zelenski în intervenţia sa prin videoconferinţă în cadrul forumului de securitate Dialogul Shangri La, organizat în Singapore.

Penuria de alimente ar putea cauza haos politic şi căderea guvernelor în unele ţări, a subliniat şeful statului ucrainean.

De la începutul războiului din Ucraina, mai multe porturi ucrainene sunt supuse unei blocade din partea Rusiei, ceea ce împiedică exporturile de cereale. Ucraina este al patrulea exportator de cereale din lume.

În prezent, milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. 

 

Ursula von der Leyen, la Kiev pentru a discuta despre „calea europeană” a Ucrainei

 

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns sâmbătă la Kiev pentru o nouă vizită consacrată ambiţiilor Ucrainei de aderare la UE şi reconstrucţiei, relatează AFP.

„M-am întors la Kiev pentru a mă întâlni cu preşedintele (Volodimir) Zelenski şi cu premierul (Denis) Şmigal”, le-a spus Ursula von der Leyen jurnaliştilor care o însoţesc în vizită.

„Vom evalua eforturile comune necesare pentru reconstrucţie şi progresul înregistrat de Ucraina pe calea europeană”, a adăugat ea.

Oficialii UE ar urma să se pronunţe asupra chestiunii ambiţiilor europene ale Ucrainei săptămâna viitoare, înaintea unui summit la 23 şi 24 iunie unde ar urma să fie abordat şi acest dosar.

Ucraina cere un „angajament juridic” concret până la finalul lunii iunie din partea europenilor pentru a obţine statutul de candidat oficial pentru aderarea la UE, însă ţările membre sunt extrem de divizate în legătură cu această chestiune.

În timp ce numeroase ţări, în principal din Europa de Est, susţin o aderare a Ucrainei, altele, precum Olanda sau Danemarca, dar şi Germania şi Franţa, care deţine preşedinţia Consiliului UE până la finalul lunii iunie, sunt extrem de rezervate.

Şi chiar dacă Ucraina obţine „statutul de candidat”, acest lucru va lansa un proces de negocieri şi de potenţiale reforme care ar putea dura ani, chiar decenii, înainte de a fi pe punctul de a intra în UE. Mai multe state din UE au atenuat astfel speranţele Kievului la un proces „accelerat”.

Este a doua vizită în Ucraina a şefei Comisiei Europene de la începutul invaziei ruse la 24 februarie. În cadrul precedentei sale vizite, la 8 aprilie, Ursul von der Leyen a dat asigurări că Ucraina are un „viitor european”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel