"Putem spune acum că trupele ruse au început bătălia pentru Donbas, pentru care se pregătesc de multă vreme. O mare parte a întregii armate ruse este în prezent consacrată acestei ofensive", a spus el într-un discurs difuzat pe Telegram.
De cealaltă parte, președintele rus Vladimir Putin a acordat un titlu onorific unei brigăzi acuzate de Ucraina de comiterea de atrocități în orașul Bucea, anunță BBC.
Un decret semnat de Vladimir Putin a acordat Brigăzii 64 de pușcași motorizați titlul de „Gărzi" pentru „eroismul și vitejia în masă, tenacitatea și curajul" membrilor săi.
Ucraina afirmă că peste 300 de civili au fost uciși de ruși la Bucea, în timp ce Rusia neagă orice implicare.
De asemenea, Vladimir Putin a semnat un decret care stabilește plata unei sume suplimentare de 5 milioane de ruble (62.000 de dolari) dacă un polițist de frontieră rus moare în timp ce servește la granița ucraineană, precum și la granițele regiunilor Donețk și Luhansk.
Măsura a fost luată „pentru a oferi măsuri suplimentare de sprijin social personalului de serviciu al agențiilor de frontieră ale Serviciului Federal de Securitate și membrilor familiilor acestora", a precizat Tass, agenția de presă de stat din Rusia, titrează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News