Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zeci de mii de persoane au protestat la Roma împotriva ascensiunii partidelor populiste
WhatsApp
Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă după-amiază, în centrul Romei, denunţând ascensiunea partidelor populiste de extremă-dreapta, mitinguri similare, de amploare mai mică, fiind organizate şi în alte oraşe europene, inclusiv la Londra şi Bruxelles, relatează cotidianul La Repubblica, citat de Mediafax. 

Mattia Santori, fondatorul Mişcării antifasciste "Sardinele", a declarat că la mitingul din centrul Romei au participat "100.000 de persoane", astfel că "obiectivul a fost atins".

Potrivit Primăriei din Roma, la protest au participat circa 35.000 de oameni.

Manifestanţii cer seriozitate pe scena politică, denunţând mesajele populiste, în special cele de extremă-dreapta.

"Mişcarea Sardinelor" a fost înfiinţată de Mattia Santori în noiembrie, în oraşul italian Bologna, fiind o replică la discursul dur al formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, condusă de fostul vicepremier italian Matteo Salvini.

Sâmbătă au avut loc proteste similare şi în alte oraşe europene. Mii de oameni s-au adunat în centrul oraşului Bruxelles, pentru a denunţa, conform organizatorilor, "deriva populistă a politicii italiene şi propagarea ideilor suveraniste şi rasiste la nivel european", informează postul RTBF.

Sute de persoane au protestat şi în Paris, Londra, Dublin şi Frankfurt, potrivit cotidianului La Repubblica.

 

foto: Twitter/cont public

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel