Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zeci de mașini Tesla, blocate de ger în Chicago. N-au mai pornit de pe loc, iar stațiile de încărcare au devenit adevărate "cimitire de mașini"
WhatsApp
Parcările destinate încărcătoarelor Tesla par să se transforme în veritabile cimitire de mașini electrice, scrie presa din Statele Unite ale Americii. 
Mașinile Tesla au probleme atunci când temperaturile coboară foarte mult

Mașinile electrice nu mai reușesc să pornească din cauza temperaturilor extreme înregistrate în aceste zile, în mai multe zone ale Americii. Fenomenul este accentuat în Chicago, unde termometrele arată aproximativ -18 grade Celsius.

Proprietarii de Tesla raportează o situație gravă la stațiile de încărcare. "Avem aici un cimitir de mașini", a declarat un martor pentru Fox Business. După ce mașinile au fost lăsate în aer liber pentru câteva ore, acestea nu au mai putut fi repornite, iar încărcarea lor a devenit imposibilă.

Stațiile de încărcare special create pentru mașinile Tesla nu funcționează la aceste temperaturi extreme. Proprietarii se confruntă fie cu eșecuri la încărcare, fie cu timpi de așteptare de peste dublu față de cei normali, în condiții meteorologice mai blânde. Problema nu este izolată doar în Chicago, ci afectează întreaga regiune Midwest din Statele Unite, unde gerul s-a instalat serios.

Mașinile Tesla au probleme atunci când e ger

 

Aceste dificultăți nu sunt străine pentru Tesla, care s-a confruntat anterior cu probleme în condiții de frig extrem. La sfârșitul anului 2022, au devenit virale videoclipuri cu utilizatori care nu reușeau să deschidă ușile mașinilor din cauza gheții. Portierele Tesla au un mecanism special, iar în condiții de îngheț, acestea rămâneau blocate, ținând utilizatorii în afara vehiculului.

Pe lângă aceste probleme, temperatura scăzută afectează bateria mașinilor. Bateriile de tip litio-fier-fosfat (Lfp) folosite de Tesla începând cu 2023 sunt influențate de procesele chimice care se desfășoară mai lent la temperaturi scăzute, determinând o scădere mai rapidă a încărcăturii.

De asemenea, pentru a asigura o încărcare eficientă, bateria trebuie menținută la o anumită temperatură, altfel riscă să nu se încarce sau să o facă foarte încet.

Tesla a recomandat utilizatorilor să păstreze bateria la cel puțin 20% chiar și atunci când mașina este oprită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel