Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zeci de cadavre, unele cu urme de tortură, descoperite în nord-estul Ucrainei
WhatsApp
Autoritățile ucrainene anunță că au fost descoperite numeroase cadavre, unele cu urme de tortură, după ce rușii s-au retras din nord-estul Ucrainei.

Autoritățile ucrainene susțin că a fost descoperit un număr tot mai mare de cadavre în ultimele zile, de când forțele rusești au părăsit regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei.

„Sunt peste 100 de morți printre civilii din regiunea Sumî. Din nefericire, acest număr crește în fiecare zi… O mulțime de oameni au fost găsiți morți cu mâinile legate cu semne de tortură, împușcați în cap", a declarat miercuri, în cadrul unui briefing, Dmytro Zhyvytskyi, șeful administrației militare regionale din Sumî, potrivit CNN.

Zhyvytskyi a mai afirmat că „există persoane care sunt ținute captive și zilnic se poartă negocieri pentru ca acestea să fie schimbate sau eliberate. O mulțime de oameni a căror soartă rămâne necunoscută până în prezent".

Sumî a înregistrat pagube uriașe în primele zile ale invaziei rusești. Săptămâna aceasta, cabinetul ucrainean a alocat aproximativ 8 milioane de dolari regiunii Sumî pentru a începe repararea locuințelor, drumurilor și utilităților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel