Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Violeta Alexandru și ministrul Muncii din Germania au discutat despre soarta muncitorilor români. Decizii luate la nivel înalt 
WhatsApp
Ministrul român al Muncii, Violeta Alexandru, și ministrul Muncii și Problemelor Sociale din Germania, Hubertus Heil, au discutat, joi, într-o video-conferință, despre cooperarea celor două țări în domeniul protecției lucrătorilor. 

Redăm integral declarația comună a celor doi oficiali:

„În special în timpul pandemiei, ne propunem să intensificăm cooperarea dintre cele două țări. Suntem de acord că munca nu trebuie să-i îmbolnăvească pe oameni - nici pe câmp, nici în abatoare, nici în altă parte! Toți lucrătorii trebuie să beneficieze de condiții corecte de muncă indiferent de tipul contractului încheiat. În Germania, drepturile lucrătorilor români trebuie respectate și mai atent aplicate. În acest sens, Germania va face un pas important în ceea ce privește Legea privind sănătatea și securitatea în muncă. Mai multe controale, standarde mai ridicate pentru cazare și înregistrarea obligatorie a timpului de lucru, precum și sancțiuni mai mari pentru abaterile angajatorilor - acestea sunt cele trei tipuri de măsuri concepute pentru a preveni abuzul și exploatarea în viitor.

De asemenea, dorim să ne unim forțele la nivel european pentru a aplica mai eficient actualele drepturi ale lucrătorilor, inclusiv ale sezonierilor. Ne propunem să realizăm progrese semnificative în acest domeniu prin proiectul Consiliului privind concluziile referitoare la lucrătorii sezonieri, document pe care am dori să-l adoptăm la Consiliul din octombrie al miniștrilor pentru ocuparea forței de muncă și politici sociale.

Suntem determinați în intensificarea cooperării bilaterale. Astăzi, am făcut acest lucru prin intermediul video-conferinței, dar în viitorul apropiat sperăm să avem din nou întâlniri față în față. Programul comun de lucru al ministerelor noastre include o revizuire a protecției sociale și o mai bună consiliere pentru lucrătorii români din Germania cu privire la drepturile lor, obiectiv ce va fi realizat simultan în cele două țări.

România și Germania sunt parteneri strategici importanți, în prezent, dar și pe termen lung. Ambele țări așteaptă cu nerăbdare să intensifice cooperarea constructivă în timpul Președinției Germaniei a Consiliului UE”, conform Ministerului Muncii, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel