Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Violențe la Beirut: cel puțin patru morți și peste 20 de răniți în urma unui schimb de focuri
WhatsApp
Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte zeci sunt rănite în urma unor schimburi de focuri produse joi în oraşul Beirut între militanţi ai grupului şiit Hezbollah şi serviciile de securitate libaneze.

Confruntările militare au avut loc în cursul unui protest organizat de mişcările şiite Hezbollah şi Amal faţă de modul în care se derulează ancheta în cazul exploziei masive produse în 2020 în zona portuară din Beirut.

Conform unor surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul The Times of Israel, confruntările militare au avut loc în zonele Tayouneh şi Badaro, la periferia sudică a oraşului Beirut. Bilanţul preliminar este de cel puţin patru morţi şi 20 de răniţi.

Premierul Najib Mikati a lansat un apel la calm şi a denunţat tentativele de a provoca violenţe în Liban.

Organizaţia şiită Hezbollah este foarte influentă în Liban şi deţine controlul asupra zonelor din sudul ţării.

Libanul se confruntă cu o criză economică şi socială masivă, amplificată de explozia produsă pe 4 august 2020 în zona portuară din Beirut. Deflagraţia s-a soldat cu 218 morţi şi mii de răniţi şi a provocat daune majore în multe cartiere din Beirut.

Hezbollah, o organizație paramilitară susținută de Iran

Hezbollah a apărut în timpul Războiul din Liban din 1982 ca o organizație paramilitară șiită libaneză cu circa 15,000 de combatanți, sprijinită și dependentă de Iran, organizată, înarmată și antrenată de ofițeri ai Gărzilor Revoluționare Iraniene. Hezbollah reprezintă o forță importantă în politica libaneză, deținând școli, spitale și oferind servicii sociale și este privită adesea ca o mișcare de rezistență legitimă de o parte a lumii arabe și musulmane și ca o organizație teroristă de Statele Unite ale Americii, Israel, Canada și Olanda.

Marea Britanie a introdus aripa militară a organizației pe lista organizațiilor teroriste, iar Australia consideră o parte a structurii sale militare, Organizația de Securitate Externă, ca fiind o organizație teroristă.

Hezbollah, care a pornit doar ca o mică miliție, a devenit o organizație reprezentată în parlamentul libanez, deține un post de radio și o televiziune prin satelit, și desfășoară numeroase programe de ajutor social. Hezbollah se bucură de un sprijin larg din partea populației șiite, dar și din partea unor membri ai celorlalte confesiuni libaneze (sunniți, creștini, druzi), în special ca urmare a războiului din 2006 și este capabilă să mobilizeze demonstrații de sute de mii de oameni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel