Orban a explicat că scopul reformei este 'pur şi simplu să elimine reglementările inutile, pentru ca aceia care vor să câştige mai mult să poată munci mai mult'.
Votată de parlament la 12 decembrie, aşa-numita 'lege a sclaviei', care majorează la 400 de ore timpul de lucru anual suplimentar, a declanşat un val de proteste, în primul rând la Budapesta, dar şi în alte oraşe din ţară.
'Cei care strigă că vine sfârşitul lumii sunt cei care au ruinat ţara, iar minciunile lor nu au limită', a comentat premierul Orban în legătură cu protestatarii, care, fapt puţin obişnuit, adună întreg spectrul opoziţiei, de la liberali şi Verzi până la extrema dreaptă.
'Nu m-a surprins, am auzit aceleaşi urlete isterice şi înainte, atunci când am trimis acasă FMI, când am scăzut impozitele sau când am introdus munca de utilitate publică (pentru beneficiarii de asistenţă socială): opoziţia a strigat 'sclavie!'', a declarat Orban în interviul pe care îl acordă în fiecare zi de vineri la postul naţional de radio.
'Această lege este de bună-credinţă şi va trebui judecată în practică', a subliniat Orban. El a promis că toţi angajaţii vor primi o compensaţie pentru orele suplimentare la sfârşitul fiecărei luni, nu într-un interval maxim de 3 ani.
În acelaşi interviu, Viktor Orban a acuzat că 'manifestanţii cei mai agresivi sunt plătiţi de George Soros'.
O nouă manifestaţie este prevăzută vineri seară la Budapesta, pe traseul între parlament şi palatul prezidenţial, protestele urmând să continue din ianuarie.
Conform unui sondaj publicat vineri de institutul Publicus, peste două treimi dintre respondenţi consideră că manifestaţiile sunt întemeiate şi că legea muncii contravine intereselor salariaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News