Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viktor Orban a impus lege împotriva promovării homosexualității în Ungaria
WhatsApp
Ungaria a adoptat marţi un text de lege care interzice "promovarea" homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orban persoanelor LGBT, relatează AFP, citată de Mediafax.
Viktor Orban, premierul Ungariei (Sursa foto: Agerpres)

Amendamentul a fost aprobat de 157 de deputaţi, între care cei ai partidului Fidesz la guvernare, în timpul unei sesiuni parlamentare transmise în direct la televiziune.

Opoziţia a boicotat votul, cu excepţia partidului Jobbik, formaţiune de extremă-dreapta anti-Orban, care a votat pentru.

"Pornografia şi conţinutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani", se arată în textul consultat de AFP, care îşi propune să "protejeze drepturile copiilor" .

Reclamele care arată homosexualitate nu vor mai fi aprobate în Ungaria



În practică, programele educaţionale sau reclamele marilor grupuri solidare cu minorităţile sexuale şi de gen, precum reclama Coca-Cola prezentând un cuplu de bărbaţi care a declanşat apeluri la boicot în 2019, nu vor mai fi autorizate.

Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru cărţi, cum a fost o colecţie de poveşti şi legende care minimizează homosexualitatea şi care a atras nemulţumirea guvernului în toamna anului 2020.

Serialele precum "Friends" sau filmele precum "Bridget Jones", "Harry Potter" şi "Billy Eliot", în care este menţionată homosexualitatea, ar putea fi interzise minorilor, au avertizat ONG-uri.

Mii de persoane au ieşit luni seara pe străzile Budapestei pentru a denunţa această "propagandă permanentă" a guvernului împotriva comunităţii LGBT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel