MOSE, un sistem compus din 78 de porţi hidraulice, a avut succes încă de la prima sa intervenţie în debutul lunii octombrie şi şi-a demonstrat încă o dată eficienţa joi, salvând Veneţia de o maree despre care oficialii italieni au prezis că ar fi atins înălţimea de 135 de centimetri. La acel nivel, aproximativ jumătate din celebrul oraş italian ar fi fost acoperit de apă.
Autoritatea locală pentru maree a anunţat pe Twitter că mareea a atins nivelul de 141 centimetri în zonele care nu sunt protejate de MOSE, în timp ce nivelul mareei din Veneţia a fost de doar 52 de centimetri, iar pieţele şi aleile din celebrul oraş italian au rămas uscate.
Inundaţiile din Veneţia, purtând numele de "acqua alta" ("maree înaltă") în limba italiană, sunt cauzate de o combinaţie de factori, exacerbaţi în ultimii ani de modificările climatice: de la creşterea nivelului mării şi maree neobişnuit de ridicate, până la subsidenţa terenului, care a împins în jos nivelul solului pe care a fost construit oraşul.
Dintre cele 23 de maree înalte de peste 140 de centimetri înregistrate vreodată, 14 s-au produs în ultimele două decenii, inclusiv cinci în noiembrie 2019, când Piaţa San Marco a fost acoperită de apă cu înălţimea de un metru. Sistemul MOSE trebuia iniţial să fie dat în folosinţă în 2011, dar proiectul a fost afectat de scandaluri de corupţie, depăşiri de costuri şi amânări ale termenelor de construcţie.
Proiectul MOSE a fost conceput pentru a proteja Veneţia de maree înalte de până la trei metri, mult peste nivelurile actuale, însă mai mulţi critici ai proiectului au pus sub semnul întrebării eficienţa acestuia şi au spus că întreţinerea lui va avea un cost prohibitiv, insistând asupra faptului că unele dintre barierele protectoare sunt deja grav afectate de rugină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News