Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Veneția interzice navele de croazieră în lagună. Ministrul Culturii: "Oricine a vizitat Veneția în ultimii ani a fost șocat"
WhatsApp
Guvernul italian a decis că navele mari de croazieră și navele portacontainer trebuie să ocolească centrul istoric al Veneției și să acosteze într-o altă locație, pentru a păstra faimoasa lagună, relatează Reuters.  

Actul normativ cere consultări publice cu privire la construirea unui terminal în afara lagunei, unde navele de pasageri de peste 40.000 de tone și navele-container pot acosta fără să treacă prin fața pieței San Marco.

Între timp, navele mari trebuie să acosteze în portul industrial Marghera, departe de Grand Canal.

"Oricine a vizitat Veneția în ultimii ani a fost șocat să vadă aceste nave, lungi de sute de metri și înalte cît clădiri de apartamente, trecând prin locuri atât de fragile", a declarat ministrul Culturii, Dario Franceschini.

Locuitorii din Veneția au cerut ani de zile să se interzică navele mari în lagună 

 

Locuitorii de la Veneția au cerut ani de zile guvernelor să interzică navele mari în lagună și îngrijorările au fost sporite după ce Costa Concordia, o navă de 114.500 de tone s-a scufundat în largul insulei toscane Giglio în 2012, cu pierderea a 32 de vieți.

În 2019, o navă de croazieră s-a ciocnit cu un doc și o barcă turistică în Veneția, în timp ce se apropia de un terminal de pasageri de pe canalul Giudecca, rănind patru persoane.

În 2013, guvernul de atunci a interzis navelor de peste 96.000 de tone să traverseze canalul Giudecca, dar ulterior o instanță locală a anulat hotărârea.

În 2017, un alt guvern a încercat din nou să interzică accesul navelor mari, care trebuiau să acosteze la Marghera. Din nou, mai mulți operatori de turism au reușit să ocolească dispoziția.

Înainte de pandemie, care a devastat industria croazierelor, Veneția se număra printre principalele atracții turistice din Italia, atrăgând peste 25 de milioane de vizitatori pe an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel