Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vânătoare europeană pentru unul dintre cei mai mari hoți din istorie. Bărbatul ar fi avut și complici români
WhatsApp
Autoritățile europene sunt în alertă. Polițiștii caută un bărbat acuzat că a comis una din cele mai mari spargeri din istorie, într-o casă particulară. 

Autoritățile sunt în căutarea unui cetățean peruan în vârstă de 40 de ani care are antecedente penale în Italia pentru escrocherii și spargeri comise sub mai multe identități, care datează încă din 1995, potrivit documentelor judiciare obținute de BBC.

Bărbatul, pe numele său Alfredo Lindley, ar fi dat o serie de spargeri în trei case de lux ale unor celebrități. Faptele acestuia ar fi avut loc în decembrie 2019. Printre acestea s-a numărat și un furt de 25 de milioane de lire sterline, adică aproape 30 de milioane de euro, în casa moștenitoarei F1, Tamara Ecclestone, scrie BBC, citată de Digi24.

Mai mult, autoritățile italiene îl acuză pe acesta că, în 2009, a spart casa lui Patrick Vieira, acum managerul echipei de fotbal Crystal Palace.

 

Bărbatul ar fi folosit cel puțin 19 identități pentru a comite mai multe infracțiuni

 

De asemenea, anchetatorii au descoperit că acesta ar fi folosit cel puțin 19 identități pentru a comite mai multe infracțiuni. Documentele dovedesc că aceste identități au legături cu diverse orașe europene, inclusiv Belgrad, Sarajevo, Milano și Zagreb.

Astfel, cu o identitate falsă, sub numele de Ljubomir Romanov, acesta a apărut în fața unui tribunal din Belgrad pe 27 august, confruntându-se cu extrădarea în Regatul Unit. Cu toate acestea, extrădarea a fost refuzată de autoritățile sârbe și se crede că Lindley se află în continuare la Belgrad.

El figurează ca coproprietar al unei afaceri în construcții din centrul orașului, iar adresa sa de domiciliu se află în orașul Obrenovac, aproape de Belgrad.

 

Hoțul ar fi avut și complici români

 

Potrivit detectivilor Poliției Metropolitane, bărbatul este „căutat pentru a fi audiat în legătură cu o serie de spargeri cu prejudicii mari comise în decembrie 2019 în cartierele Kensington și Chelsea”.

Bărbatul ar fi furat în 2019, articole în valoare de 26 de milioane de lire sterline, aproximativ 31 de milioane de euro, au fost furate din mai multe case din vestul Londrei, iar majoritatea bijuteriilor și ceasurilor furate nu au fost niciodată recuperate.

În plus, potrivit autorităților, acesta ar fi avut și complici români. La începutul acestui an, patru cetățeni români, care erau acuzați de complicitate, au fost achitați în urma unui proces de două luni.

Bărbatul a părăsit Anglia și s-ar fi întors la Belgrad. Astfel, anchetatorii cred că acesta nu a mai ajuns in Marea Britanie de atunci.

În ceea ce privește autoritățile din Italia, acestea susțin că bărbatul se află în spatele mai multor spargeri de lux.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel