Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Urme de coronavirus, în aripioare de pui congelate importate
WhatsApp
O mostră de aripioare de pui congelate importate din Brazilia a fost testată pozitiv cu noul coronavirus în oraşul chinez Shenzhen, spun autorităţile, fiind parte dintr-o serie de produse de import contaminate.
Foto ILUSTRATIV

Centrul local pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a precizat că a găsit urmele pe suprafaţa unuia dintre produse şi că testele de acid nucleic viral prezent în probă au ieşit pozitive, potrivit CNN.

Oficialii nu au numit compania producătoare, însă toate persoanele care ar fi putut intra în contact cu acest produs au fost identificate şi supuse testelor Covid-19 care deocamdată au ieşit negative.

Pe de altă parte, toate produsele care au legătură cu lotul testat au fost confiscate de autorităţi, iar rezultate ulterioare au ieşit negative.

Autorităţile caută acum produsele de la aceeaşi companie care au fost vândute deja şi au dezinfectat zona unde aripioarele contaminate au fost depozitate.

 

Chinezii cer suspendarea importurilor de produse alimentare congelate

 

China a recomandat consumatorilor să fie atenţi când cumpără carne şi fructe de mare din import şi „să fie precauţi pentru a reduce riscurile de infecţie”.

Nu este primul caz de acest fel, având în vedere că miercuri, în oraşul Wuhu au fost găsite urme de coronavirus în pachete de creveţi importate din Ecuador, în timp ce în oraşul portuar Shandong au fost detectate urme pe ambalajul unor peşti congelaţi.

În data de 10 iulie, China a suspendat importurile de creveţi albi congelaţi de la trei firme ecuadoriene după ce au fost descoperite resturi ale virusului pe ambalajele acestora, anunţase atunci Administraţia Generală a Vămilor.

Aceste incidente au ridicat semne de întrebare cu privire la siguranța produselor alimentare din import, iar pe rețelele de socializare mai multe persoane au cerut suspendarea tuturor importurilor de produse alimentare congelate.

 

OMS spune că riscul de transmitere prin alimente este foarte mic

 

Autoritățile sanitare, printre care OMS și Centrul american pentru Prevenirea și Controlul Bolilor spun însă că posibilitatea de a „lua” virusul prin mâncare este scăzută.

OMS spune că este „foarte puțin probabil ca oamenii să se îmbolnăvească de Covid-19 de la mâncare sau ambalaje de mâncare”, în timp ce americanii spun că riscul de infecție de la produse alimentare, ambalaje sau sacoșe este „considerat a fi foarte mic”.

Ambele organizații atrag atenția că SARS CoV-2 se răspândește de la persoană la persoană prin particule lichide aflate în suspensie, atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește.

Deși este posibil să luați Covid-19 prin atingerea unei suprafețe sau a unui obiect - inclusiv mâncare sau ambalaje care au virusul pe ele - și apoi atingerea gurii, nasului sau, posibil, a ochilor, aceasta nu este considerată principala cale de răspândire a virusului, mai spun specialiștii, potrivit Observator.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel